Live

Comisia Europeană: Contractul cu AstraZeneca nu se încheie în iunie

Data publicării:
Vaccin AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a anunțat luni că actualul contract semnat cu compania farmaceutică AstraZeneca rămâne în vigoare şi după luna iunie. Anunțul vine după declarațiile făcute de comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, potrivit cărora Uniunea Europeană nu a reînnoit contractul pentru furnizarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu AstraZeneca după luna iunie.

Termenul ''reînnoire'' a contractului ''se pretează confuziei şi ar trebui să-l evităm'', a spus purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer. El a precizat că acordul cu AstraZeneca a fost semnat ''pe baza distribuirii dozelor prevăzute'', aşadar contractul nu se încheie atât timp cât nu sunt livrate toate dozele cuprinse în document, scrie Agerpres.

Precizări similare au venit şi din partea purtătorului de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, care a subliniat că ''vaccinul AstraZeneca este foarte important pentru portofoliul nostru'' de vaccinuri anti-COVID-19 şi ''este important să primim dozele prevăzute în contract''.

Ambii purtători de cuvânt l-au corectat astfel pe comisarul Breton, care duminică a spus că contractul cu AstraZeneca se încheie în luna iunie şi ''nu am reînnoit comanda''.

În schimb, ei au confirmat anunţul din aprilie al Comisiei Europene, potrivit căruia aceasta nu va opta pentru cumpărarea celor 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin AstraZeneca la care are dreptul conform clauzelor contractului.

AstraZeneca a livrat Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an numai 29,8 milioane de doze de vaccin şi promite că, până la sfârşitul lunii iunie, numărul dozelor livrate va ajunge la 100 de milioane, adică numai o treime din cele prevăzute în contractul semnat cu Comisia Europeană, care din acest motiv a acţionat în judecată compania farmaceutică britanico-suedeză.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Comisia Europeană lansează o investigație oficială împotriva TikTok pentru interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România

Partenerii noștri