Live

Comisia Europeană a lansat un plan de asigurare a tehnologiilor radiologice pentru depistarea și tratarea cancerului

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană a lansat Planul SAMIRA pentru coordonarea la nivelul UE a utilizării tehnologiilor radiologice și nucleare. Foto: Getty Images

Comisia Europeană a prezentat, vineri, Planul de acțiune SAMIRA – Agenda strategică privind aplicațiile medicale cu radiații ionizante, folosite în depistarea și tratarea cancerului. Planul Comisiei include inițiative legislative care să asigure aprovizionarea cu radioizotopi medicali, îmbunătățească calitatea și securitatea radiațiilor în domeniul medical și să faciliteze inovarea și dezvoltarea tehnologică în ceea ce privește aplicațiile medicale cu radiații ionizante.

“Planul de acțiune de acțiune SAMIRA va îmbunătăți coordonarea la nivelul UE, va asigura faptul că tehnologiile radiologice și nucleare continuă să genereze beneficii pentru sănătatea cetățenilor UE și va contribui la combaterea cancerului și a altor boli. Acest plan de acțiune reprezintă prima măsură luată ca urmare a Planului european de combatere a cancerului, adoptat de Comisie la data de 3 februarie.

Planul de acțiune SAMIRA asigură accesul cetățenilor UE la tehnologii radiologice și nucleare de înaltă calitate în scopuri medicale, cu cele mai înalte standarde de securitate. Planul definește acțiuni și măsuri în trei domenii principale: (i) asigurarea aprovizionării cu radioizotopi medicali, (ii) îmbunătățirea calității și a securității radiațiilor în domeniul medical și (iii) facilitarea inovării și a dezvoltării tehnologice în ceea ce privește aplicațiile medicale cu radiații ionizante. Printre acțiuni se numără următoarele:

- Comisia va institui o Inițiativă privind Platforma Europeană pentru Radioizotopi (European Radioisotope Valley Initiative - ERVI), pentru a menține poziția de lider mondial a Europei în ceea ce privește aprovizionarea cu radioizotopi medicali și pentru a contribui la accelerarea dezvoltării și a introducerii de noi radioizotopi și metode de producție.

- Comisia va lansa o inițiativă europeană privind calitatea și securitatea aplicațiilor medicale ale radiațiilor ionizante, pentru a se asigura faptul că utilizarea radiațiilor ionizante în scop terapeutic și de diagnosticare în statele membre se desfășoară în conformitate cu cele mai înalte standarde”, arată un comunicat al executivului european.

- Comisia va crea sinergii între Programul pentru cercetare și formare al Euratom și clusterul „Sănătate” din cadrul programului de cercetare Orizont Europa al UE, prin elaborarea și implementarea unei foi de parcurs în domeniul cercetării pentru aplicații medicale ale tehnologiei nucleare și radiologice”, arată executivul european.

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Pandemia actuală ne-a reamintit tuturor importanța sănătății și necesitatea de a face tot ce ne stă în putință pentru a spori bunăstarea cetățenilor noștri. Utilizarea în condiții de securitate a tehnologiei radiologice și nucleare în scopuri medicale este un instrument extrem de util din arsenalul nostru, care generează deja beneficii pentru sute de milioane de pacienți din întreaga Europă.

Acest plan de acțiune va asigura în continuare poziția de lider mondial a UE în domeniul aprovizionării cu radioizotopi medicali și al dezvoltării de diagnostice și de tratamente radiologice, aplicând în același timp cele mai înalte standarde de calitate și de securitate”.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Prin Planul european de combatere a cancerului, vom lua măsuri pentru a ne asigura că efectuăm mai multe controale, și mai bine. Pentru a face acest lucru, trebuie să dispunem de o tehnologie radiologică sigură și de înaltă calitate. Imagistica radiologică este indispensabilă pentru depistarea și diagnosticarea timpurie a cancerului și peste jumătate din pacienții bolnavi de cancer vor trebui să urmeze ședințe de radioterapie.

Acesta este un element nelipsit în viața unui pacient bolnav de cancer. Planul de acțiune SAMIRA este primul nostru rezultat în cadrul Planului european de combatere a cancerului și reprezintă un excelent exemplu de colaborare între comunitatea energetică, cea a sănătății și cea a cercetării”.

 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Partenerii noștri