Live

Cinematografele din Marea Britanie interzic accesul fanilor în costume la "Minions: The Rise of Gru", din cauza clipurilor scandaloase

Data publicării:
Cinematografele din Marea Britanie interzic accesul fanilor în costume la "Minions: The Rise of Gru". FOTO: Profimedia Images

Unele cinematografe din Marea Britanie au interzis accesul grupurilor de tineri care poartă costume în timpul proiecțiilor filmului Minions: The Rise of Gru. Decizia a fost luată după unii tineri cinefili au fost criticați pentru comportamentul zgomotos, imagini cu ei devenind virale pe TikTok.

Sunt vizate grupuri de adolescenți, care se autointitulează The Gentleminions și care se filmează mergând la vizionarea celui mai recent episod al francizei Despicable Me îmbrăcați în costume, scrie The Guardian.

Nu este clar de unde a pornit totul, dar videoclipurile #gentleminions arată grupuri de tineri îmbrăcați la costume, care vin la film și copiază comportamentul personajului principal, răufăcătorul Felonius Gru. În videoclipurile care au adunat deja milioane de vizualizări în aplicația de socializare, apar tinerii care sărbătoresc faptul că „așteptarea de cinci ani s-a încheiat”.

Unii au luat banane pentru le mânca în timpul proiecțiilor, aluzie la mâncarea preferată a Minionilor.

Unele dintre videoclipurile virale îi arată pe cei care apaludă zgomotos în timpul filmului și îi deranjează pe ceilalți participanți din sală, ceea ce a determinat unele cinematografe din Marea Britanie să impună restricții privind codurile vestimentare.

Un cinematograf independent din Cornwall a interzis accesul în sală a copiilor neînsoțiți, care poartă costum. Într-o declarație postată pe Twitter, The Regal a transmis: „În prezent nu acceptăm copiii neînsoțiți care poartă costume pentru „Minions: The Rise Of Gru. Acest lucru este cauzat de problemele pe care le-am întâlnit în ultimele două zile din cauza comportamentului zgomotos”.

Un purtător de cuvânt al cinematografelor Odeon a declarat: „Din cauza unui număr mic de incidente în cinematografele noastre în weekend, am fost nevoiți să restricționăm accesul în anumite circumstanțe”.

Deși cinematografele nu apreciază nou trend, studioul de film Universal Pictures, cel care a produs filmul, susține trendul #gentleminions, scriind pe Twitter: „Pentru toți cei care se prezintă la Minions îmbrăcați în costume: vă vedem și vă iubim”.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Partenerii noștri