Live

Cinci ţări din UE vor primi doze suplimentare de vaccin pentru accelerarea campaniilor de vaccinare

Data actualizării: Data publicării:
19 state membre ale Uniunii Europene au convenit să cedeze acestor cinci ţări o parte din doze. Foto: Profimedia Images

Cinci state membre ale Uniunii Europene vor primi doze suplimentare de vaccin împotriva coronavirusului, pentru a putea accelera campaniile de vaccinare. Este vorba de  Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Slovacia, țări unde va ajunge o parte din cele peste 10 milioane de vaccinuri pe care compania Pfizer le trimite anticipat către UE. În acest mod se vor compensa întârzierile survenite în procesul de imunizare, pricinuite de nerespectarea termenelor de livrare de către AstraZeneca.

Un număr de 19 state membre ale Uniunii Europene au convenit să cedeze acestor cinci ţări o fracţiune proporţională din ceea ce le-ar fi revenit din aceste 10 milioane de vaccinuri, în condiţiile în care Austria, Republica Cehă şi Slovenia nu au dorit să renunţe la o parte din cantitatea lor de vaccinuri.

Spania ar fi trebuit să primească aproximativ un milion de doze dintre cele 10 milioane pe care Pfizer le-a furnizat anticipat UE - deoarece populaţia sa reprezintă în jur de 10% din populaţia europeană -, însă a optat să cedeze o treime din acest milion pentru ca Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Slovacia să-şi accelereze campaniile de vaccinare, după ce AstraZeneca nu şi-a respectat termenele de livrare.

Prin urmare, aceste ţări vor primi, pe lângă ceea ce le revine proporţional cu numărul de locuitori din cele 10 milioane de vaccinuri primite de UE, alte 2,85 de milioane de doze, ce vor fi împărţite între cele cinci state.

Citește și: OMS critică ritmul lent cu care se desfăşoară vaccinarea în Europa: "În acest fel se prelungește pandemia"

Achiziționarea de vaccinuri s-a făcut la nivelul UE

Achiziţionarea în comun a vaccinurilor realizată de Comisia Europeană prevede ca fiecare ţară să aibă acces la vaccinuri în mod proporţional cu populaţia lor, însă unele state au avut posibilitatea de a opta pentru anumite vaccinuri, fără să ştie cum se va desfăşura livrarea lor.

Bulgaria, de exemplu, a optat pentru AstraZeneca şi nu pentru Pfizer-BioNTech, întrucât logistica era mai uşoară, dar s-a confruntat ulterior cu reducerile de stocuri şi amânările din prima etapă de livrare.

Citește și: România va primi peste 7 milioane de vaccinuri în următoarele două luni, susține Ministrul Sănătății

Preşedinţia portugheză a Consiliului European, care a elaborat propunerea de repartizare, a explicat într-un comunicat că este vorba de o soluţie "extraordinară", ce permite "exprimarea unui gest semnificativ de solidaritate prin distribuirea a aproape 3 milioane de doze statelor membre care au cea mai mare nevoie de ele".

Austria, care a fost una dintre primele ţări care au pledat iniţial pentru această solidaritate, s-a delimitat ulterior de acest acord.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa

Agenda ambițioasă a Poloniei pentru viitoarea președinție a Consiliului UE: apărare, energie și securitate economică

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri