Live

Celebra tablă cu ecuații și glume, ochelarii, scaunul cu rotile ale lui Stephen Hawking, expuse pentru prima dată publicului la Londra

Data publicării:
Celebra tablă cu ecuații, ochelarii și scaunul cu rotile ale lui Stephen Hawking, expuse pentru prima dată publicului, la Londra. Foto: Profimedia

Expoziţia gratuită „Stephen Hawking at Work” a fost deschisă joi la Muzeul de Ştiinţă din capitala Marii Britanii, prezentând articole notabile din locul unde Hawking a lucrat la cercetările sale. Expoziţia le va oferi vizitatorilor o perspectivă rară asupra modului de funcţionare a minţii şi a biroului renumitului fizician teoretic britanic, Stephen Hawking.

O copie a tezei de doctorat a lui Hawking, scaunul cu rotile şi ochelarii special adaptaţi vor putea fi văzute pentru prima dată de publicul larg, expoziţia aducând în faţa vizitatorilor inclusiv unul dintre cele mai preţuite bunuri ale fizicianului din birou - o tablă plină cu doodle-uri şi glume „academice”, scrie Mediafax.

Expoziţia aduce în faţa vizitatorilor inclusiv unul dintre cele mai preţuite bunuri ale fizicianului din birou - o tablă plină cu doodle-uri şi glume „academice”. Foto: Profimedia

Fizicianul a contribuit la introducerea ştiinţei avansate în cultura populară şi s-a întâlnit cu lideri mondiali, devenind un nume cunoscut la nivel internaţional înainte de a muri în 2018, la vârsta de 76 de ani.

Tabla din expoziţie ilustrează simţul umorului al lui Hawking şi a fost folosită în timpul unei conferinţe din 1980, cercetătorul având-o înrămată şi atârnată în biroul lui.

Deoarece chiar şi vibraţiile mici ar putea face ca tabla să îşi piardă din conţinut, Juan-Andres Leon, curatorul Biroului lui Stephen Hawking, a declarat că „muzeul a aplicat un material pe bază de amidon pentru a stabiliza praful de cretă şi l-a închis într-un cadru”.

Muzeul de Ştiinţă a spus că articolele „oferă perspective asupra unui om de ştiinţă care a contestat percepţiile despre fizica teoretică printr-o abordare jucăuşă, imaginativă şi socială a muncii”, notează Manchester Finest.

Profesorul de la Universitatea Cambridge a cercetat cele mai mari mistere ale cosmosului şi a devenit un simbol al puterii minţii umane celebrat la nivel mondial.

Acesta şi-a petrecut o mare parte a carierei căutând o modalitate de a reconcilia teoria relativităţii a lui Albert Einstein cu fizica cuantică şi de a produce o „teorie a tuturor”. Realizările sale ştiinţifice au inclus descoperiri în înţelegerea condiţiilor extreme ale găurilor negre, obiecte atât de dense încât nici măcar lumina nu poate scăpa de gravitaţia lor.

Ministrul britanic al Culturii, Nadine Dorries, a salutat expoziţia şi a numit-o „o nouă etapă incitantă... în onoarea unuia dintre cei mai mari oameni de ştiinţă britanici care au trăit vreodată”. Ea a adăugat că speră ca articolele să inspire „o nouă generaţie de gânditori şi oameni de ştiinţă”.

După Londra, expoziţia va merge în turneu în alte oraşe din Regatul Unit, inclusiv Manchester, Bradford şi York. Publicul de pe întreg globul va putea explora articolele din viaţa profesională a lui Hawking într-o colecţie online ce va fi publicată la finalul acestui an.

Hawking suferea încă de la vârsta de 21 de ani de o boală degenerativă similară cu scleroza laterală amiotrofică sau boala lui Lou Gehrig, care l-a lăsat în imposibilitatea de a se mişca sau de a vorbi.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Românii suspectaţi de înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra au fost extrădaţi în Marea Britanie şi duși în arest

Cazul jurnalistului iranian înjunghiat de doi români la Londra: Serviciile britanice suspectează Iranul că se folosește de interlopi

Partenerii noștri