Live

Cel mai notoriu criminal din Olanda, Willem Holleeder, a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Data publicării:

Cel mai notoriu criminal din Olanda, Willem Holleeder, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă, informează dpa.

Un tribunal din Amsterdam l-a găsit vinovat pe Holleeder (61 de ani) de comandarea a cinci asasinate şi de o omucidere, fapte comise între 2002 şi 2006.

Willem Holleeder a fost o figură dominantă a crimei organizate din Olanda timp de peste 35 de ani. A devenit cunoscut pe plan internaţional după ce l-a răpit, în 1983, pe magnatul berii Freddy Heineken, scrie Agerpres.

El şi-a susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului. Potrivit deciziei anunţate joi, Holleeder a acţionat mânat de dorinţa de putere şi de interese financiare. Victimele sale erau alţi lideri ai crimei organizate, complici şi chiar membri de familie.

Două dintre surorile sale care au înregistrat în secret, ani la rând, convorbirile cu el şi au predat înregistrările procuraturii au fost martori ai acuzării.

Una dintre ele, Astrid Holleeder, a şi scris un bestseller internaţional pe această temă, care a stat la baza unui film .

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Partenerii noștri