Live

Bulgaria vrea noi negocieri pentru Schengen. Ministru: Dacă dialogul nu va fi constructiv, e posibil să ne gândim la contramăsuri

Data actualizării: Data publicării:
Spațiul Schengen Foto: Guliver/ Getty Images

Bulgaria nu renunță la ideea represaliilor, după ce Austria și Olanda i-au refuzat aderarea la Spațiul Schengen, la pachet cu România. Șeful Internelor de la Sofia a spus după ședința furtunoasă din consiliul JAI că mai întâi așteaptă noi negocieri.

Prima măsură va fi dialogul constructiv. Noi credem că sunt încă oportunități în această direcție. Rămânem deschiși la dialog și pregătiți pentru a face tot ceea ce este necesar pentru a-i convinge pe partenerii noștri că Bulgaria e gata să fie membru de încredere în Schengen. Dacă aceste dialog nu va fi atât de constructiv pe cât ne așteptăm noi, este posibil să ne gândim și la contramăsuri”, a spus ministrul Ivan Demerdjiev.

Pe de altă parte, oreşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat joi că este total ilogic ca Bulgaria şi România să rămână în afara spaţiului Schengen în mijlocul unei crize de securitate europeană, referindu-se la invazia Rusiei în Ucraina.

Este extrem de ilogic, în condiţiile unei crize de securitate, economice şi sociale, să fie ţinute Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen, a spus Radev.

Preşedintele bulgar a reamintit că cei mai mari investitori din ţara sa sunt tocmai cele două state care s-au opus aderării Bulgariei la Schengen: Olanda şi Austria.

Radev a mai spus că veto-ul celor două țări a venit într-un moment în care ţara sa îndeplinea toate criteriile tehnice, avea sprijinul Comisiei Europene şi al celorlalte guverne din UE.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Partenerii noștri