Live

Berlusconi, achitat într-un nou proces în care era acuzat că a mituit participante la petrecerile scandaloase „bunga bunga”

Data publicării:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat miercuri de un tribunal din Milano într-unul din procesele din scandalul Rubygate, în care era acuzat că a mituit participantele la petrecerile „bunga bunga” pentru ca acestea să păstreze tăcerea asupra celor petrecute acolo, relatează agenţiile ANSA şi EFE.

Acesta este unul din seria de procese deschise în urma acuzaţiilor că Berlusconi, când era prim-ministru, a plătit o prostituată minoră, marocana Karima El Mahroug (cunoscută ca „Ruby”) pentru relaţii sexuale.

În urma petrecerilor „bunga bunga”, pe care fostul premier acum în vârstă de 86 de ani le denumeşte „petreceri elegante”, a fost deschis un prim proces în care Berlusconi a fost acuzat de abuz de putere şi incitare la prostituţie cu minori. El a fost iniţial condamnat la 7 ani de închisoare cu executare şi i s-au restrâns drepturile politice, dar a fost achitat de Curtea Supremă în anul 2015, care a admis că la momentul faptei el nu ştia că Ruby avea vârsta de doar 17 ani.

Însă din acel dosar au rezultat şi alte procese paralele. Astfel, în procesul „Ruby Bis”, trei dintre colaboratorii lui Berlusconi au primit condamnări pentru proxenetism. Sentinţa anunţată miercuri a venit în procesul „Ruby Ter”, în care fostul premier era acuzat că a plătit femeile participante la acele petreceri să depună mărturie falsă în faţa instanţei.

Dar judecătorul a considerat că „fapta nu există”, adică nu a fost probată acuzaţia, iar odată cu Berlusconi au fost achitate şi circa 20 de femei care au participat la petrecerile „bunga bunga”, inclusiv Ruby, în total fiind achitate 29 de persoane.

Procurorul ceruse pentru Berlusconi o sentinţă de şase ani de închisoare şi plata unei sume de 10,8 milioane de euro.

Berlusconi nu se mai află în prezent în prima linia a politicii, dar partidul său Forza Italia face parte din coaliţia guvernamentală de dreapta condusă de Georgia Meloni, potrivit ANSA şi EFE, citate de Agerpres.

Cel mai apropiat colaborator al său, ministrul de externe Antonio Tajani, a vorbit miercuri despre o „veste minunată”, după anunţarea achitării. „Nu avea nicio îndoială asupra nevinovăţiei sale. Comunitatea Forza Italia îşi sărbătoreşte liderul”, a scris Tajani pe Twitter.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

Partenerii noștri