Live

Banca Naţională a Bulgariei va emite o monedă omagială de 2 euro după aderarea la zona euro

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Banca Naţională a Bulgariei (BNB) va avea permisiunea de a emite o monedă omagială cu denominarea de 2 euro după intrarea Bulgariei în zona euro, care este planificată să aibă loc la începutul lui 2025, informează BTA.

De asemenea, Banca Naţională a Bulgariei va putea să emită monede destinate colecţionarilor, care trebuie să fie de o denominare, culoare şi mărime diferită de cea a monedelor aflate în circulaţie pentru a putea deosebite de acestea.

Fiecare ţară care utilizează euro ca monedă oficială poate emite două monede comemorative pe an. Aceste monede au aceleaşi caracteristici, proprietăţi şi feţe comune ca şi monedele obişnuite de 2 Euro, scrie Agerpres. Deosebirea constă în elementele grafice comemorative de pe faţa lor naţională. Numai monedele de 2 Euro pot face obiectul unei emisiuni comemorative, se precizează pe pagina de Internet a Băncii Centrale Europene.

Ca regulă generală, fiecare ţară poate emite doar două monede comemorative de 2 Euro pe an. În mod excepţional, poate fi emisă o a treia monedă, cu condiţia să fie emisă în comun de toate ţările din zona euro şi să comemoreze un eveniment de importanţă europeană. Aceste monede emise au un design comun pe faţa lor naţională precum şi numele ţării emitente şi evenimentul comemorat în limba sau limbile naţionale.

Monedele comemorative de 2 EUR reprezintă mijloace legale de plată în întreaga zonă euro, ceea ce înseamnă că pot fi folosite - şi trebuie acceptate - la fel ca orice alte monede euro.

Cele mai multe dintre monede comemorează evenimente istorice sau atrag atenţia asupra unor evenimente actuale care prezintă importanţă din punct de vedere cultural. De exemplu, prima monedă comemorativă de 2 EUR a fost emisă de Grecia pentru a marca desfăşurarea Jocurilor Olimpice la Atena în anul 2004.

Deşi BCE este responsabilă de aprobarea volumului maxim de monede, inclusiv monede comemorative, pe care le poate emite fiecare ţară, conceperea şi emiterea acestora rămân de competenţa autorităţilor naţionale, precizează site-ul BCE.

În ultimii ani a existat un interes mare pentru monedele comemorative lansate de BNB. Fiecare nouă monedă emisă se epuizează în câteva zile. Vechile emisiuni sunt căutate şi ele, astfel că doar cinci tipuri de monede comemorative mai sunt disponibile la birourile băncii centrale. Ca răspuns la cererea mare, BNB va introduce o nouă practică din 2024, punând în circulaţia până la patru monede de euro comemorative pe an. Designul general de pe reversul monedei va utiliza icoana Theotokos, recomandată de Sfântul Sinod. Icoana Maicii Domnului datează din secolul 17 şi este păstrată la mănăstirea Gorni Voden din Asenovgrad.

Prima monedă de aur va fi emisă în luna ianuarie 2024. Punerea în circulaţie a patru monede va fi făcută la începutul fiecărui an calendaristic, modificându-se doar anul în care a fost emisă pe avers.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE pentru Bulgaria. Cod galben de ninsori în mai multe regiuni din această țară

„Nu recunoaștem alegerile cumpărate”: Acuzațiile de fraudă la alegerile parlamentare zguduie Bulgaria

Partenerii noștri