Live

Austria avertizează că se va înţelege separat cu alte state UE dacă certificatul verde digital mai întârzie: Nu e fizică atomică

Data publicării:
Sebastian Kurz. Foto: Guliver / Getty Images

Austria va încheia cu alte state din UE acorduri bilaterale de mobilitate dacă la summitul european din 25 mai nu se va ajunge la un acord cu privire la „certificatul verde digital” european care să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei, a declarat sâmbătă agenţiei APA în timpul summitului UE de la Porto premierul austriac Sebastian Kurz, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

El a insistat că Austria doreşte să instituie propriul său certificat de acest fel încă de luna aceasta. „Nu este vorba despre fizică atomică”, a spus Kurz, recurgând la această formulare pentru a susţine că problemele încă în discuţie despre certificatul verde european nu sunt chiar atât de complexe, respectiv recunoaşterea diferitelor documente naţionale sau regulile privind carantina.

Multe locuri de muncă depind de libertatea de mişcare şi călătoriile sunt un pilon esenţial al economiei, a explicat şeful guvernului austriac, a cărui ţară are o industrie turistică foarte dezvoltată.

Posesorii documentului, în format fizic sau digital, pot evita restricțiile

Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.

Dar încă nu s-au finalizat discuţiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viaţă privată, precum şi asupra aspectelor tehnice şi medicale, printre altele. Există de asemenea opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condiţiile unei rate încă reduse a vaccinării populaţiei europene.

O altă chestiune de lămurit este dacă testele de anticorpi pot fi considerate o dovadă adecvată că o persoană care s-a recuperat după COVID-19 este imună în faţa unei noi infecţii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri