Live

Angela Merkel, nou apel la germani să se vaccineze: Ar fi bine să se atingă o rată de vaccinare „de mult peste 70%”

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul Angela Merkel i-a îndemnat marţi pe germani să se vaccineze împotriva COVID-19. Foto: Profimedia

Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat marţi pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19 în contextul creşterii numărului de infecţii, relatează dpa.

Există vaccinuri suficiente, a spus Angela Merkel marţi, după consultări cu şefii administraţiilor din cele 16 landuri. Astfel, toată lumea se va proteja pe sine, dar şi pe cei care nu au putut fi vaccinaţi. Aceasta este o „contribuţie la comunitate”, a spus ea.

Cancelarul german a făcut aceste declaraţii în contextul în care ritmul vaccinării din Germania a încetinit considerabil, notează dpa.

Angela Merkel a spus că ar fi bine să se atingă o rată de vaccinare „de mult peste 70%, până la 80%”. În prezent, 55,1% din populaţia totală a Germaniei este pe deplin vaccinată cu cele două vaccinuri, potrivit Agerpres.

Pentru cei care nu sunt vaccinaţi trebuie folosite mai multe teste, a spus ea. În contextul în care varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă, măsuri de protecţie de bază precum distanţarea fizică şi măştile obligatorii în magazine şi transportul public ar trebui să rămână obligatorii pentru toată lumea.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului

Atacul din Magdeburg: Arabia Saudită ceruse extrădarea suspectului. Întrebări privind lacunele de securitate din Germania

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Partenerii noștri