Live

Ambasadorul Ungariei, convocat la Ministerul de Externe din Slovacia după declarațiile lui Viktor Orban la Băile Tuşnad

Data publicării:
Premierul maghiar Viktor Orban participă sâmbătă la Universitatea de Vară Tusvanyos (Băile Tușnad). Foto: Inquam Photos/ Laszlo Beliczay

Ambasadorul Ungariei în Slovacia, Csaba Balogh, a fost convocat luni la Ministerul de Externe slovac în legătură cu o remarcă făcută de premierul ungar Viktor Orban în cadrul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, cu privire la comunitatea maghiară din Slovacia şi „părţile rupte ale ţării”, a anunţat MAE de la Bratislava.

„Cehoslovacia (şi ulterior Slovacia) şi Ungaria sunt în mod egal state succesoare ale Austro-Ungariei. Aşadar, nu s-ar fi putut desprinde nimic din Ungaria de astăzi”, a explicat ministerul slovac, adăugând că astfel de afirmaţii „merg fără sens împotriva relaţiilor de bună vecinătate şi a stabilităţii în regiune”, potrivit MTI şi TASR, preluate de Agerpres.

MAE slovac a mai subliniat că punerea sub semnul întrebării a integrităţii teritoriale ori a suveranităţii Slovaciei „în mod direct sau indirect este absolut inacceptabilă”, precum şi că interesul Bratislavei este de a avea „relaţii normale şi paşnice cu Ungaria, cu respectarea reciprocă a problemelor sensibile”.

Premierul ungar a criticat în weekend, la Băile Tuşnad, minoritatea maghiară din Slovacia, spunând că, în ciuda faptului că reprezintă circa 10% din populaţie în această ţară, etnicii maghiari nu reuşesc să-şi asigure reprezentarea în parlamentul slovac.

El a calificat această situaţie ca fiind o prestaţie slabă din partea cuiva care „doreşte să facă mai mult pentru patria sa în părţile rupte ale ţării”.

Citește și: Viktor Orban, discurs cu înțepături pentru România și atacuri la UE, la Băile Tușnad: MAE român mi-a spus despre ce să nu vorbesc

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri