Live

Alertă maximă în 8 orașe din Franța. Sunt pregătite mii de paturi pentru bolnavii de COVID-19

Data publicării:
Pacient în spital. Foto: Guliver/GettyImages

Înrăutăţirea situaţiei sanitare în Franţa din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 a determinat autorităţile să instituie alerta maximă în opt oraşe, inclusiv Paris, măsură ce presupune noi restricţii, inclusiv închiderea barurilor şi un protocol consolidat în restaurante, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Alerta maximă este declarată în Franţa pe plan local atunci când cel puţin 30% din locurile de la ATI sunt ocupate, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultima săptămână depăşeşte 250 de cazuri pozitive la 100.000 de locuitori în rândul populaţiei generale şi 100 de cazuri la 100.000 de locuitori în rândul populaţiei vârstnice.

Oraşele Paris, Marsilia, Aix-en-Provence, Guadalupe, Lyon, Lille, Grenoble şi Saint-Etienne sunt în această situaţie. Conform raportării de vineri, pe ansamblul Franţei au fost confirmate 20.339 de noi cazuri de COVID-19, o cifră record.

În aceeaşi zi, ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat că până în decembrie, sau chiar mai devreme dacă este necesar, vor fi pregătite 4.000 de noi paturi în spitale pentru a face faţă presiunii generate de creşterea numărului îmbolnăvirilor.

În Paris şi regiunea limitrofă sunt deja ocupate 40% din paturile de terapie intensivă, iar directorul Agenţiei regionale de sănătate, Aurélien Rousseau, a avertizat că în următoarele două săptămâni s-ar putea depăşi pragul de 50% din locurile de la ATI ocupate.

Joi a fost activat la Paris dispozitivul de urgenţă din centrele sanitare aplicat şi în timpul primului val de coronavirus din primăvară în vederea organizării sistemului sanitar în faţa intensificării epidemiei. Prin acest dispozitiv pot fi reprogramate anumite activităţi, precum consultaţiile sau intervenţiile chirurgicale care nu au caracter urgent, se pot reorganiza resursele umane sau poate fi restabilită cooperarea între clinicile publice şi cele private.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri