Live

Airbus va construi o fabrică de elicoptere în Ungaria

Data publicării:

Grupul aeronautic european Airbus va construi o fabrică de elicoptere în Ungaria până în 2021, unde va crea sute de locuri de muncă, relatează site-ul emerging-europe.com, citat de Agerpres.

Două oraşe din estul ţării concurează pentru această investiţie, o decizie urmând să fie luată săptămâna viitoare, după ce Guvernul va acorda subvenţii companiei Airbus.

Ungaria a câştigat această investiţie în pofida concurenţei regionale puternice. Airbus, lider european în furnizarea aeronavelor de tip petrolier, de luptă şi de transport şi a avioanelor dedicate misiunilor, şi-a exprimat astfel încrederea în expertiza şi sârguinţa ungurilor”, a spus ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului, Péter Szijjártó.

Luni, Airbus a informat că Ministerul ungar al Apărării a comandat 16 elicoptere multirol H225M echipate cu sistemul HForce de management al armamentului, comanda incluzând şi un program amplu de training şi suport pentru a asigura nivelul cel mai ridicat de disponibilitate operaţională a aparatelor.

În prezent, sunt operaţionale 88 de elicoptere H225M la nivel global. Acestea au depăşit recent 100.000 de ore de zbor de la momentul primei livrări către Forţele Aeriene ale Franţei, în 2006.

Cu acest contract, Ungaria devine cea de-a 9-a ţară din lume care alege H225M. Membru al familiei de elicoptere multirol Super Puma, acest aparat este în prezent operaţional în Franţa, Brazilia, Mexic, Malayezia, Indonezia şi Thailanda şi a fost recent comandat de Kuweit şi Singapore.

Anul trecut, Airbus a raportat vânzări de 67 de miliarde de euro şi a avut aproximativ 129.000 de angajaţi pe plan global.

Airbus este lider european în furnizarea aeronavelor de tip petrolier, de luptă şi de transport şi a avioanelor dedicate misiunilor, precum şi numărul unu în Europa în ceea ce priveşte programul spaţial şi a doua cea mai mare companie din lume cu misiuni în spaţiu.

Recent, Airbus Helicopters a inaugurat noua fabrică din România, o investiţie de 52 de milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria pierde un miliard de euro din fonduri europene și alte 19 miliarde sunt înghețate, din cauza lui Viktor Orban

Cadoul otrăvit al ambasadorului ungar la NATO pentru croați: un atlas cu „Ungaria Mare”. Reacția MAE român: „Are o natură provocatoare”

Viktor Orban este convins că războiul din Ucraina se va încheia în 2025 și a prezentat două opțiuni

Cum explică ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto interesul Budapestei pentru Guvernul din România și ce aștepătări are

Partenerii noștri