Live

Adrian Câciu: Mesajul din partea Comisiei Europene e de susţinere, de solidaritate şi unitate la nivel european

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a discutat cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, despre situaţia provocatoare în care sunt puse statele europene ca urmare a conflictului din Ucraina şi despre măsurile de răspuns la nivel statal şi al Uniunii Europene pentru a gestiona afluxul de refugiaţi. Cei doi oficiali au discutat și despre măsurile economice ce trebuie luate în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare.

„Am avut o foarte bună întâlnire la Ministerul de Finanţe. Practic, mesajul care se transmite din partea Comisiei este un mesaj de susţinere, de solidaritate şi de unitate la nivel european, chiar rezultate foarte bune în această colaborare legată de situaţia provocatoare în care suntem puşi, situaţie complicată, nu numai România, ci toate statele europene, creată de conflictul din Ucraina, măsurile de răspuns la nivel statal, dar şi al Uniunii Europene, astfel încât statele membre să poată face faţă afluxului de refugiaţi, gestionării acestui aflux, integrării refugiaţilor atât pe piaţa muncii, cât şi în zona de educaţie, măsurile economice pe care statele membre trebuie să le ia şi pot să le ia în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare, mai ales în zona de combustibili, energie şi alimente", a spus Câciu, la finalul întâlnirii cu comisarul european, potrivit Agerpres.

El a adăugat că discuţiile au vizat şi modul în care statele membre rămân angajate în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă şi a fost trecut în revistă modul în care PNRR-ul din România este aplicat.

„Ministerul Finanţelor şi-a îndeplinit aceste ţinte, dar şi Guvernul până pe 31 martie are îndeplinite ţintele legate şi de trimestrul I 2022. Am spus în discuţia noastră că, dincolo de situaţia complicată generată şi de inflaţie şi de conflictul din Ucraina şi de şocurile pe lanţul de aprovizionare, România rămâne angajată în reformele pe care şi le-a asumat, pentru că aici nu este vorba numai de modul în care o ţară sau un stat membru rămâne angajat într-un plan, ci de modul în care Uniunea Europeană la finalul acestui mecanism de redresare şi rezilienţă va fi mai puternică”, a precizat ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a mai spus că discuţiile au abordat şi orientările cu care comisia va veni în scurt timp, legate de investiţiile în apărare şi în domeniul energiei, şi „modul în care înţelegem să fim parte a construcţiei europene şi să protejăm economia şi cetăţenii cât mai rapid de efectele negative ale puseului inflaţionist, dar şi de încetinirea economiei care se resimte la nivel european”.

Comisarul european responsabil pentru Economie, Paolo Gentiloni, efectuează o vizită la Bucureşti în perioada 28 - 29 martie 2022.

Agenda vizitei cuprinde întâlniri cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Partenerii noștri