Live

Actorul Kevin Spacey din nou în faţa justiţiei britanice, acuzat de noi agresiuni sexuale

Data actualizării: Data publicării:
Actorul Kevin Spacey din nou în faţa justiţiei britanice, acuzat de noi agresiuni sexuale. Foto: Profimedia

Actorul american Kevin Spacey a compărut vineri prin videoconferinţă în faţa unui tribunal din Londra pentru a răspunde unor noi acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi avut loc la începutul anilor 2000, la câteva luni după ce a pledat nevinovat pentru alte acuzaţii similare, relatează AFP.

Starul de la Hollywood, în vârstă de 63 de ani, a participat la această scurtă audiere de la distanţă, dintr-o locaţie din Orientul Mijlociu, potrivit avocatului său, Patrick Gibbs.

Îmbrăcat într-o jachetă închisă la culoare, cămaşă albă, cravată albastru deschis şi aşezat în faţa unei perdele de culoare gri, el şi-a confirmat pur şi simplu identitatea, data naşterii şi a oferit o adresă din Londra.

Următoarea audiere este programată pentru 13 ianuarie, iar actorul, care se confruntă cu şapte capete de acuzare, urmează să participe, a spus avocatul său.

Kevin Spacey este acuzat de agresiuni sexuale asupra unui bărbat între 2001 şi 2004, forţând persoana respectivă să se angajeze într-un raport sexual neconsensual, a declarat luna trecută Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service - CPS).

CPS a autorizat poliţia să adauge şapte noi acuzaţii în dosarul deja stufos împotriva lui Kevin Spacey.

Starul, de două ori recompensat cu premiu Oscar (pentru American Beauty şi Usual Suspects) este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, când era director al unui teatru londonez.

El a pledat nevinovat la o audiere preliminară din iulie cu privire la aceste fapte. Procesul ar trebui să aibă loc în iunie 2023.

Acuzaţiile la adresa sa fuseseră formulate în toiul mişcării #MeToo şi al „scandalului Weinstein”, după numele producătorului de film american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017.

Acestea au avut consecinţe grele asupra carierei lui Spacey, actorul fiind scos de Netflix din distribuţia serialul de succes House of Cards în care juca personajul principal.

Kevin Spacey se confruntă cu acuzaţii de agresiuni sexuale şi în Statele Unite.

În octombrie anul trecut, Spacey a fost găsit nevinovat la acuzaţia de atingeri cu caracter sexual de către un tribunal civil din New York. Actorul Anthony Rapp acuzase că Spacey l-a pipăit în urmă cu 36 de ani la o petrecere în Manhattan, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Tot în Statele Unite, actorul a fost acuzat de atentat la pudoare şi de agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani într-un bar din Massachusetts, pe coasta de est. Acuzaţiile au fost retrase în iulie 2019.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri