Live

Acordul pentru Brexit se va vota în Parlament până de Crăciun, anunță premierul Boris Johnson

Data publicării:
Retragerea Marii Britanii din UE. FOTO: Getty Images

Parlamentarii britanici vor vota până de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta sâmbătă, conform Agerpres, care citează agenția dpa.

Noua legislatură de după alegeri va începe pe 19 decembrie, conform unui calendar publicat de agenţia britanică de presă Press Association.

Aprobarea acordului de Brexit în Parlament, care permite Marii Britanii să se retragă din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, este de aşteptat să fie o formalitate acum, când conservatorii deţin o majoritate largă după alegeri.

Boris Johnson, care a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate de joi, a făcut declaraţia despre aprobarea acordului Brexit până de Crăciun la Sedgefield, în nord-estul Angliei, fieful fostului premier laburist Tony Blair, unde conservatorii au obţinut un număr istoric de voturi din partea simpatizanţilor Partidului Laburist, de opoziţie.

„Ştiu că este posibil ca oamenii să fi încălcat obiceiurile de vot încetăţenite acolo de generaţii, votând pentru noi”, a declarat Johnson, promiţându-le acestor alegători că se va achita de încrederea care şi-au pus-o în el.

Conservatorii britanici au câştigat 365 de locuri în parlamentul cu 650 de locuri, cu 48 de mandate mai multe decât înainte, graţie electoratului laburist favorabil Brexitului. Laburiştii au pierdut, în schimb, 59 de locuri şi au acum 203 parlamentari în Westminster, faţă de 262 anterior. Este cel mai slab rezultat al laburiştilor din 1935.

Potrivit lui Boris Johnson, victoria sa rezultă din „decizia irefutabilă, irezistibilă şi incontestabilă” a britanicilor de a „ajunge în sfârşit la Brexit” până la 31 ianuarie, așa cum a promis în campanie.

Citiți și: Marea problemă a lui Boris Johnson după ce a câștigat alegerile. CNN: O bombă cu ceas

În ce condiții ar putea fi afectați românii din Marea Britanie după victoria conservatorilor. Explicația unui politolog

Klaus Iohannis se declară mulţumit de rezultatul alegerilor din Regat: Ne îndreptăm spre un Brexit cu acord

Dacian Cioloș, despre Brexit: Cerem Guvernului României să pregătească soluții concrete pentru protejarea cetățenilor români

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Partenerii noștri