Live

News Alert UE interzice RT și Sputnik și exclude din SWIFT șapte bănci rusești, dar nu și banca Gazprom

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Uniunea Europeană va exclude şapte bănci ruseşti, printre care se numără VTB Bank PJSC şi Bank Rossiya, de la sistemul SWIFT, informează Bloomberg. Celelalte bănci vizate sunt Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank PJSC, Sovcombank PJSC şi VEB.RF, dar nu şi Sberbank of Russia PJSC, cea mai mare bancă din Rusia, şi nici banca Gazprom.

ACTUALIZARE 23.10. Cei 27 au dat undă verde marţi pentru a interzice difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT şi Sputnik şi pentru a exclude "anumite bănci ruse" din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, a anunţat preşedinţia franceză a UE, potrivit Agerpres. Reprezentanţii statelor membre la Bruxelles au aprobat, de asemenea, interzicerea participării europenilor la proiecte cofinanţate de fondul suveran rus RDIF.

Aceste măsuri vor intra în vigoare miercuri după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al UE.

----------------------------------------------------------------------

Decizia de a exclude unele bănci, dar nu pe toate, reprezintă un compromis al Uniunii Europene. Anumite țări, printre care și Germania, au susținut că este important să se asigure că unele bănci rămân în SWIFT pentru a ajuta Europa să plătească importurile de energie din Rusia și să permită alte transferuri vitale.

Lista cu cele șapte bănci care urmează să fie excluse a fost convenită în cadrul discuțiilor dintre Washington și Bruxelles, informează The Wall Street Journal. Decizia oficială urmează să fie luată marți de către ambasadorii UE.

Există însă posibilitatea ca lista să sufere modificări deoarece face obiectul discuţiilor între reprezentanţii statelor membre UE care se reunesc la Bruxelles. În plus, lista finală va trebui convenită şi cu alte jurisdicţii, inclusiv SUA, au precizat surse din apropierea acestui dosar.

Decizia de a exclude unele bănci ruseşti din sistemul SWIFT utilizat pentru tranzacţii în valoare de mii de miliarde de dolari la nivel mondial a fost anunţată în weekend într-un comunicat comun al SUA, Comisiei Europene, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Canadei.

Eliminarea Rusiei din sistemul SWIFT a fost mult timp o opţiune inacceptabilă pentru mai multe state europene înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, din cauza pagubelor potenţiale pe care le-ar fi produs economiilor lor. UE şi SUA au căutat modalităţi pentru a limita impactul asupra tranzacţiilor care au legătură cu energia, de exemplu prin excluderea unora dintre cele mai mari bănci ruseşti de la această măsură.

Banca de stat VTB este a doua mare bancă din Rusia controlând aproximativ o cincime din activele din sistemul bancar. SUA au anunţat săptămâna trecută cele mai stricte sancţiuni împotriva acestei bănci ruseşti, interzicând entităţilor americane să facă orice tranzacţii cu VTB, scrie Agerpres. De asemenea, SUA au impus sancţiuni împotriva Sovcombank, a treia mare bancă rusească, precum şi împotriva băncii de stat Otkritie. Au fost afectate de asemenea Novikombank şi Promsvyazbank, care finanţează sectorul de apărare din Rusia.

Sistemul SWIFT, care transmite mesaje între mai mult de 11.000 de instituţii financiare şi companii, este un element central al sistemului financiar mondial şi incapacitatea de a accesa acest sistem ar provoca pagube economice serioase.

SWIFT este o cooperativă globală cu membrii în 200 de ţări dar are sediul în Belgia şi deci este obligată să respecte reglementările din UE şi Belgia. "Discutăm cu autorităţile europene pentru a înţelege detaliile entităţilor care vor fi subiectul noilor măsuri. Ne pregătim să respectăm instrucţiunile legale", a informat organizaţia într-un comunicat de presă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri