Live

Video Ucrainenii îi acuză pe ruși că au bombardat o biserică din lemn, veche de peste 100 de ani. „Un rânjet al lumii barbare ruse”

Data actualizării: Data publicării:
Biserica Tuturor Sfinților din Donețk a fost ridicată în 1912. Foto: Twitter

Ucrainenii îi acuză pe ruși că au bombardat și distrus o biserică din lemn, veche de peste 100 de ani, care ține de celebra mănăstire Sviatohirsk din regiunea Donețk. Biserica Tuturor Sfinților aparține de Patriarhia Moscovei.

„Ocupanții știu sigur ce obiective atacă. Ei știu că pe teritoriul bisericii Sviatohirsk nu există obiective militare. Ei știu că acolo s-au adăpostit circa 300 de mireni, inclusiv 60 de copii”, a reacționat președintele Volodimir Zelenski.

Imagini foto și video cu biserica din lemn în flăcări au apărut sâmbătă pe rețelele sociale, iar consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak susține că mănăstirea de care aparține devenise adăpost pentru refugiați.

„Un rânjet al «lumii barbare ruse», pentru care nimic nu e sfânt. Ucraina va respinge diavolul înapoi, în spatele Cortinei de Fier”, a scris Mihailo Podoliak într-o postare pe Twitter, alături de imagini cu biserica arzând violent. 

Biserica Ortodoxă Ucraineană a anunțat și ea incendierea bisericii: „Ca urmare a ostilităților, un incendiu puternic a izbucnit la Biserica Tuturor Sfinților a mănăstirii Sviatohirsk Lavra. Flăcările au cuprins altarul principal al bisericii”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri