Live

Live Text Zelenski: De fiecare dată când se întârzie aprovizionarea cu arme, soldaţii ucraineni îşi dau viaţa

Data actualizării: Data publicării:
Luptele pentru Bahmut continuă cu intensitate maximă. Foto: Profimedia

De fiecare dată când se întârzie aprovizionarea cu arme, soldaţii ucraineni îşi dau viaţa, a spus președintele Volodimir Zelenski în discursul său de luni seară. El anunță că se fac pregătiri pentru o nouă întâlnire Ramstein, în urma căreia liderul de la Kiev se așteaptă la „decizii temeinice”. Agresorul trebuie să piardă, mai spune Zelenski, după ce forţele ruse au efectuat aproape 50 de atacuri asupra poziţiilor ucrainene din estul Ucrainei în prima zi de Paști. Potrivit unui raport al Statului Major de la Kiev, forțele ruse se concentrează în continuare pe Bahmut, Adiivka, Mariinka. Rușii au raportat ocuparea a două blocuri în Bahmut, ceea ce confirmă dificultatea de a înainta, în încercarea de a ocupa orașul devenit epicentrul frontului din Ucraina. 

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Zelenski: Ne pregătim pentru o altă întâlnire Ramstein. Așteptăm decizii temeinice

ACTUALIZARE 21:15 Preşedintele Volodimir Zelenski a spus luni, în discursul obișnuit din fiecare seară, că orice întârziere în ceea ce priveşte aprovizionarea cu arme înseamnă pierderi de vieţi pentru armata ucraineană. El spune că se fac pregătiri pentru o nouă întâlnire în format Ramstein şi că se aşteaptă să se ia „decizii temeinice”.

Rusia: Două blocuri capturate în Bahmut

Rusia a anunţat că unităţile de mercenari Wagner sprijinite de trupele aeriene au capturat încă două blocuri în oraşul Bahmut, ţinta unei ofensive majore a Moscovei, conform Reuters.

Wagner conduce încercarea Rusiei de a lua Bahmut încă din vara trecută, în ceea ce se dovedeşte a fi, pentru ambele părţi, cea mai lungă şi mai mortală bătălie a războiului.

Ministerul rus al Apărării a declarat că echipele de asalt Wagner au ocupat două blocuri în părţile de nord-vest şi de sud-est ale oraşului Bahmut, care a fost în mare parte distrus în lupte. A adăugat că unităţile de paraşutiști ale armatei ruse au sprijinit luptătorii Wagner blocând forţele ucrainene pe flancuri.

Reuters nu a putut verifica în mod independent afirmaţiile autorităţile ruse, pe care Kievul nu le-a abordat în mod direct.

Serhii Cerevatîi, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de est al Ucrainei, a declarat că trupele Wagner atacă de zeci de ori pe zi.

„Inamicul a continuat să ne atace poziţiile cu un zel satanic", a declarat el pentru postul de televiziune al parlamentului ucrainean.

Marea Britanie a informat vineri, într-o actualizare a informaţiilor de pe front, că trupele ucrainene au fost forţate să se retragă de pe un teritoriu din oraş în faţa unui nou asalt rusesc.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri