Live

UCRAINA. Volodimir Zelenski, declarat, oficial, preşedinte ales

Data publicării:
UCRAINA. Volodimir Zelenski, declarat, oficial, preşedinte ales FOTO: Getty Images

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Ucrainei l-a declarat marţi oficial pe Volodimir Zelenski preşedinte ales, după ce acesta a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu 73,22% din voturi, transmite agenţia EFE.

Preşedinta CEC, Tatiana Slipaciuk, a anunţat că autorităţile nu au primit nicio plângere de natură să poată modifica rezultatul scrutinului. Contracandidatul lui Zelenski, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko, a obţinut numai 24,45% din voturi.

Conform legii, data învestiturii oficiale va fi decisă de parlament şi aceasta nu poate fi mai târziu de 30 de zile după anunţarea oficială a rezultatelor, astfel că Zelenski va fi învestit preşedinte înaintea datei de 3 iunie.

Zelenski a promis că prioritatea sa ''numărul unu'' va fi să pună capăt războiului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei. El a pledat pentru reformarea procesului de reglementare a acestui conflict bazat pe Acordurile încheiate la Minsk în februarie 2015 şi susţine crearea unui nou format de negociere care să includă Rusia şi state occidentale.

Actor de comedie novice în politică, până să candideze la preşedinţie Zelenski a fost cunoscut mai mult din populara serie televizată intitulată ''Servitorul Poporului'', în care el joacă rolul unui profesor de istorie devenit preşedinte.

Zelenski a promis că va fi şef al statului doar un singur mandat.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Crin Antonescu, propus candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale: „E o discuţie complexă”

Partenerii noștri