Ucraina primește un nou ajutor, în valoare de 400 de milioane de dolari, de la SUA. Ce arme și echipamente militare vor sosi la Kiev
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a anunţat luni, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, un nou pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari, care cuprinde muniţie, echipamente militare şi armament.
„Astăzi l-am primit la Kiev pe secretarul american al apărării, Lloyd Austin. I-am mulţumit pentru noul pachet de asistenţă în domeniul apărării pentru Ucraina”, a comunicat Zelenski după întâlnire într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, în care a precizat valoarea şi din ce este compus noul pachet de ajutor american, informează Agerpres.
„Sub conducerea lui Joe Biden, SUA continuă să crească acest sprijin. Astăzi vreau să anunţ acordarea unui pachet de ajutor prezidenţial de 400 de milioane de dolari în muniţii, echipamente militare şi arme pentru Ucraina”, a declarat Austin în timpul întâlnirii cu Zelenski, potrivit agenţiei de presă ucrainene Ukrinform.
În ce constă ajutorul
Pachetul de ajutor de 400 de milioane de dolari include muniție suplimentară, vehicule blindate și arme antitanc, inclusiv:
- muniție pentru sistemele de rachete HIMARS;
- muniție de artilerie de 155 mm și 105 mm, precum și sisteme de mortiere de 60 mm, 81 mm și 120 mm și muniția acestora;
- rachete antitanc TOW și sisteme antitanc Javelin și AT-4;
- transportoare blindate de trupe M113;
- echipamente de comunicații prin satelit, arme de calibru mic și muniție, grenade și echipamente de antrenament, echipamente și muniție pentru operațiuni de demolare;
- echipamente pentru protecția infrastructurii naționale critice;
- piese de schimb, echipamente de sprijin, servicii, formare și transport.
JUST IN: @SecDef announces a $400M new package of military aid to Ukraine during his meeting with @ZelenskyyUa. Includes additional munitions, armored vehicles and anti-tank weapons. pic.twitter.com/nTuNhvwEc9
— Lara Seligman (@laraseligman) October 21, 2024
Aşa cum a explicat Zelenski în mesajele postate pe reţelele de socializare, cu ocazia acestei întrevederi cu Lloyd Austin, părţile au discutat despre „priorităţile critice în materie de apărare pentru Ucraina”.
Printre aceste priorităţi figurează „capacităţile de apărare antiaeriană ale Ucrainei, pregătirile pentru iarnă şi extinderea utilizării armelor cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor militare ruseşti”, a indicat el. Cea din urmă problemă se referă la solicitarea Kievului către SUA, Marea Britanie şi Franţa de a-i permite să lovească cu rachetele pe care le-au furnizat armatei ucrainene ţinte militare situate adânc în interiorul Rusiei. Principalii parteneri ai Ucrainei interzic Kievului să utilizeze aceste arme împotriva majorităţii ţintelor din Rusia, de teama reacţiei Moscovei.
Potrivit lui Zelenski, Austin a reafirmat că „SUA îşi vor continua sprijinul pentru securitatea Ucrainei”, în conformitate cu acordul de cooperare militară semnat de cele două ţări.
Nouă reuniune în formatul Ramstein
Totodată, Lloyd Austin şi-a împărtăşit planurile de a convoca o nouă reuniune în formatul Ramstein pentru a coordona o asistenţă suplimentară cu aliaţii internaţionali, a adăugat preşedintele ucrainean.
Aliaţii Ucrainei urmau să se întâlnească la baza americană din Ramstein, în sudul Germaniei, la 12 octombrie, însă reuniunea a fost suspendată după ce preşedintele american Joe Biden şi-a anulat participarea din cauza uraganului Milton care se abătuse asupra sud-estului SUA.
Potrivit Casei Albe, reuniunea va avea loc în noiembrie prin videoconferinţă.
În cadrul întâlnirii sale cu Austin, Zelenski a menţionat, de asemenea, aşa-numitul său „plan al victoriei”, un document în care Kievul cere SUA şi aliaţilor săi să invite Ucraina să adere la NATO şi să îi ofere suficiente arme şi libertate de acţiune pentru a forţa Rusia să se aşeze la masa negocierilor în lunile următoare.
Pachetul de ajutor anunţat luni de Austin la Kiev este al doilea aprobat de Casa Albă luna aceasta. În 16 octombrie, preşedintele Joe Biden a anunţat un pachet de ajutor militar de 425 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Vizita lui Austin la Kiev are loc cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane preconizate să se desfăşoare la 5 noiembrie.
Editor : B.E.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News