Live

Ucraina, mutare neașteptată în conflictul cu Ungaria

Data publicării:

Ucraina l-a declarat persona non grata pe consulul Ungariei de la Beregovo şi l-a invitat să părăsească ţara în interval de 72 de ore, pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări legate de eliberarea de paşapoarte ungureşti unor cetăţeni ucraineni de etnie maghiară, informează Reuters şi MTI, transmite Agerpres.



„Sperăm că partea ungară se va abţine pe viitor de la măsuri inamicale în direcţia Ucrainei şi că oficialii ungari nu vor încălca legislaţia ucraineană", se subliniază într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev.

Vinerea trecută, ministrul de externe ungar Peter Szijjartó a admis existenţa unor tensiuni între ţara sa şi Ucraina din cauza eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două ţări. Într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc Rossia-24, şeful diplomaţiei ungare a declarat că ţara sa nu a făcut nimic rău, după ce Kievul a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei.

La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă (oficială) Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo (Beregszasz, în maghiară, oraş situat la frontiera dintre Ucraina şi Ungaria), în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii.

Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, deşi nu are prevăzute sancţiuni legale pentru cei care au primit-o, a declanşat o anchetă privind eliberarea de paşapoarte ungare la Beregovo, iar ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei pentru ceea ce el consideră a fi „o provocare pentru securitatea naţională”.

În replică, şeful diplomaţiei ungare a condamnat atunci „încercarea conducerii ucrainene de a intimida comunitatea maghiară din Transcarpatia"

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri