Live

Ucraina cere Turciei să rețină nava care a plecat din portul Berdiansk cu mii de tone de cereale ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
Navă cargo. Foto: Profimedia Images

Ucraina a cerut Turciei să rețină nava de cargo sub pavilion rusesc Jibek Joly care transportă o încărcătură de cereale ucrainene preluată din portul Berdiansk, ocupat de ruși, potrivit unui oficial ucrainean și documentelor consultate de Reuters.

Oficialul Ministerului de Externe ucrainean a spus, citând informații primite de la administrația maritimă a țării, Jibek Joly, de 7.146 tdw (tone deadweight, unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave) a încărcat prima tură de aproximativ 4.500 de tone de cereale de la Berdiansk, despre care oficialul a spus că aparțin Ucrainei.

Într-o scrisoare din 30 iunie adresată Ministerului de Justiție din Turcia, procurorul general al Ucrainei a scris că Jibek Joly a fost implicată în „exportul ilegal de cereale ucrainene” de la Berdiansk, de unde a plecat spre Karasu, Turcia, cu o încărcătură de 7.000 de tone, o cifră mai mare decât cea menționată de oficialul MAE.

Procuratura generală a Ucrainei a cerut Turciei „să efectueze o inspecție a acestui vas maritim, să ridice mostre de cereale pentru examinare criminalistică, să solicite informații cu privire la locul unde se află cerealele”, se arată în scrisoare, adăugând că Ucraina este gatafacă o anchetă comună cu autorităţile turceşti.

Un oficial instalat de ruși în regiunea Zaporojie din Ucraina a declarat joi că prima navă cu cereale a părăsit portul Berdiansk.

„După o pauză de mai multe luni, o primă navă pentru transportul mărfurilor a părăsit portul comercial Berdiansk, 7.000 de tone de cereale pleacă spre ţările prietene”, a anunţat pe contul său de Telegram şeful administraţiei proruse din regiune, Evgheni Baliţki.

Securitatea cargoului este asigurată de nave şi vedete de la baza militară din Novorossiisk a Flotei Rusiei din Marea Neagră, a adăugat oficialul rus.

Ucraina acuză de săptămâni bune Rusia că îi fură recoltele de grâne din regiunile ocupate de armata rusă în sudul Ucrainei pentru a le vinde ilegal unor ţări străine. Moscova neagă orice fel de furt în acest sens.

Berdiansk, port la Marea Azov, a fost ocupat fără a fi distrus de armata rusă încă din primele săptămâni ale invaziei ruse în Ucraina. Acesta este situat în regiunea Zaporojie, în mare parte ocupată de Rusia, la fel ca regiunea vecină Herson.

Ministerul de Externe al Turciei nu a răspuns solicitării Reuters pentru precizări cu privire la sosirea navei Jibek Joly în Turcia.

Compania KTZ Express, cu sediul în Kazahstan, a confirmat pentru Reuters că Jibek Joly este deținută de companie, dar a spus că a fost închiriată de către compania rusă Green-Line, fără ca KTZ Express să furnizeze echipaj sau provizii. Compania Green-Line nu este supusă sancțiunilor.

KTZ Express a adăugat că discută cu părțile implicate și va respecta toate sancțiunile și restricțiile. 

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

Partenerii noștri