Live

Ucraina cere Occidentului „cel puţin 100” de sisteme HIMARS: „Ar putea schimba jocul pe câmpul de luptă”

Data publicării:
Sistemul de rachete HIMARS furnizat de americani. Foto: Profimedia Images

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a cerut marţi Occidentului să furnizeze un număr mult mai mare de sisteme de artilerie de precizie, afirmând că acestea ar putea "schimba jocul" şi ar putea permite o contraofensivă în faţa soldaţilor ruşi.

De la mijlocul lunii iunie, SUA au livrat mai multe sisteme de artilerie de precizie Himars, cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, şi mai trebuie să livreze şi altele.

„Aceste sisteme ne-au permis să distrugem circa 30 de posturi de comandament şi depozite pentru stocarea de muniţii”, a declarat Reznikov la Atlantic Council, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Acest lucru a redus semnificativ avansul ruşilor şi a redus enorm intensitatea tirurilor lor de artilerie. Prin urmare, funcţionează. Le suntem recunoscători partenerilor noştri”, a adăugat el, pledând în acelaşi timp pentru a fi trimise mai multe astfel de arme.

„Pentru o contraofensivă eficientă, cred că am avea nevoie de cel puţin 100” de sisteme Himars, a insistat el.

„Acest lucru ar putea schimba jocul pe câmpul de luptă”, a mai spus oficialul ucrainean.

Reznikov a făcut apel de asemenea la livrarea de sisteme cu rază de acţiune mai lungă - între 100 şi 150 de kilometri - pentru a deconecta trupele ruse de dispozitivul lor de sprijin.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a refuzat să furnizeze acest tip de arme, temându-se că Ucraina le-ar putea folosi asupra unor ţinte din interiorul teritoriului rus, cu riscul de a împinge ţările occidentale într-o confruntare directă cu Moscova.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri