Live

Ucigașii jurnalistului Jamal Khashoggi trăiesc în vile de lux din capitala saudită, potrivit martorilor

Data actualizării: Data publicării:
Prințul Mohammed vrea să evite publicarea de noi detalii despre cazul asasinării jurnalistului, o situație care ar fi de neevitat dacă unul dintre ucigași ar ajunge pe mâna oficialilor turci și ar fi judecat în cadrul unui proces public, scrie The Guardian. Foto: Profimedia Images

Cel puțin trei membri ai echipei de asasini condamnați de regatul saudit pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi trăiesc și lucrează în „locuri de cazare de șapte stele”. Vilele de lux s-ar afla în interiorul unui complex păzit de forțele de securitate ale guvernului de la Riad, potrivit unei surse cu relații în rândul serviciilor de spionaj saudite, scrie The Guardian.

Cu toate că au fost condamnați, unii chiar la moarte, asasinii locuiesc departe de închisorile în care ar trebui să își facă veacul. În cadrul procesului, în care au fost judecați și care a fost în mare parte criticat și catalogat drept „o prefăcătorie”, numai unul dintre ucigași – Salah al-Tubaigy – a fost numit de judecătorii saudiți.

Sursa a vorbit cu doi martori care i-au văzut pe acuzați. Ei au spus că sunt vizitați frecvent de membrii familiilor acestora și că au acees la o sală de sport și spații de lucru. Observațiile martorilor ridică și mai multe semne de întrebare asupra afirmațiilor Riadului care a declarat că îi trage la răspundere pe criminali.

În același timp, cel mai de încredere consilier al Prințului Mohammed bin Salman, liderul Arabiei Saudite, a reapărut în curtea regală după mai bine de trei ani de izolare. Consilierul a fost achitat de orice implicare în asasinarea jurnalistului, în ciuda faptului că serviciile de informații occidentale îl consideră creierul operațiunii care a acționat la comanda prințului.

Unul dintre ucigașii depistați a ajutat la dezmembrarea cadavrului lui Khashoggi

Sursa a confirmat că unul dintre asasinii care au fost văzuți în vilele de lux este chiar al-Tubaigy, singurul ucigaș identificat oficial. Acesta este criminalist și a ajutat la dezmembrarea cadavrului lui Khashoggi în interiorul consulatului de la Istanbul.

Martorii l-au văzut și pe Mustafa al-Madani, dublura jurnalistului care a ieșit din consulat după uciderea lui Khashoggi pentru a crea impresia că victima a părăsit clădirea în viață, și pe Mansour Abahussein, considerat liderul operațiunii.

Martorii au vizitat complexul de mai multe ori în ultimii doi ani și i-au observat pe condamnați în timp ce își vedeau de treabă relaxați. Potrivit sursei, aceștia primesc în mod frecvent o serie de vizitatori, printre care servitori, grădinari, tehnicieni și membrii de familie.

Cei trei au fost văzuți în 2019 și 2020 de către martori care au preferat să rămână anonimi pentru a nu deveni ținta serviciilor de securitate saudite. Abahussein și Madani sunt ofițeri ai serviciilor de informații, iar șeful lor a fost văzut de mai multe ori în compania celor acuzați.

Unul dintre suspecți a fost prins în Franța și apoi eliberat. Turcia spune că i s-a dat drumul din motive politice

Dezvăluirile vin în contextul misterului din jurul bărbatului arestat de poliția franceză în această lună, identificat ca fiind unul dintre asasinii jurnalistului. Khaled Aedh al-Otaibi a fost arestat în aeroportul Charles de Gaulle pe 7 decembrie pe baza unui mandat emis de Turcia.

Mai târziu, poliția a spus că arestarea a fost o greșeală, însă oficialii turci cred că Franța l-a eliberat pe suspect din motive politice. Turcii susțin că informațiile pe care le-au transmis Interpolului au fost aceleași pe care le-au primit din partea francezilor, ceea ce ar confirma că suspectul fusese identificat corect, potrivit The Guardian.

Se cunoaște faptul că Prințul Mohammed vrea să evite publicarea de noi detalii despre cazul asasinării jurnalistului, o situație care ar fi de neevitat dacă unul dintre ucigași ar ajunge pe mâna oficialilor turci și ar fi judecat în cadrul unui proces public.

Emmanuel Macron, primit în Arabia Saudită de Prințul Mohammed - prima vizită a unui lider occidental de la începutul scandalului

Președintele Franței Emmanuel Macron a fost primit de Prințul Mohammed în decembrie, ceea ce a reprezentat o primă vizită a unui lider occidental în Arabia Saudită de când a izbucnit scandalul, în octombrie 2018.

Macron i-a cerut liderului saudit să accepte o conversație cu prim-ministrul libanez Najib Mikati, în speranța că prințul va trimite ajutoare financiare țării falimentare. În zilele ce au urmat întâlnirii dintre Macron și Prințul Mohammed, limbajul folosit de saudiți la adresa Libanului a devenit mult mai pozitiv.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Emmanuel Macron l-a numit premier pe François Bayrou, un vechi politician de centru

Cum arată stadioanele pe care Arabia Saudită le are în plan pentru „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”

Ce va face Polonia după încetarea focului în Ucraina. Donald Tusk, precizări alături de Emmanuel Macron

Partenerii noștri