Live

Turul doi al alegerilor locale din R. Moldova s-a încheiat. Partidul pro-european al Maiei Sandu nu a câștigat niciun municipiu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Partidul de guvernământ din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate, al preşedintei Maia Sandu, nu a câştigat niciun mandat de primar în cele 11 municipii ale ţării în care au avut loc alegeri locale.

După ce în primul tur a pierdut Chişinăul, dar şi municipiile Cahul, Ceadîr-Lunga, Hînceşti, Orhei, Soroca şi Străşeni, PAS a pierdut, duminică, în turul al doilea al alegerilor locale, şi municipiul Ungheni. Aici, datele centralizate de Comisia Electorală Centrală arată că independentul Vitalie Vrabie s-a impus cu 57.58% în faţa reprezentantului PAS Dionisie Ternovschi.

De altfel, Ungheni a fost singurul municipiu din turul doi în care formaţiunea politică a Maiei Sandu a avut candidat.

La Bălţi, reprezentantul formaţiunii Partidul Nostru, Alexandr Petkov, a câştigat turul al doilea cu 59,63%, învingându-l pe candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Maxim Moroşanu, care a întrunit 40,37% din voturile electoratului.

La Comrat au intrat în turul al doilea doi independenţi, Serghei Anastasov obţinând victoria în faţa lui Nicolai Dudoglo cu un scor de 58,52% la 41,48%.

În municipiul Edineţ, primar a fost ales Constantin Cojocari de la Liga Oraşelor şi Comunelor, care a fost votat 51,64% dintre electori, în condiţiile în care contracandidatul său, Oleg Sanduleac de la PSRM, a obţinut 48,36% din voturi.

Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate, condiţie îndeplinită la scrutinul de duminică, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Câştigător este desemnat candidatul care întruneşte cele mai multe voturi.

În 617 localităţi, printre care şi municipiul Chişinău, primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate. În primul tur, Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut cele mai multe mandate - 225, însă niciunul într-un municipiu, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cu 99 de mandate. Alţi 83 dintre primarii aleşi în primul tur au candidat independent, iar 73 din partea Partidului Social Democrat European. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova îndeamnă cetăţenii să economisească energia electrică

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Partenerii noștri