Turcia reia negocierile cu Suedia şi Finlanda pentru aderarea la NATO
Negocierile între Turcia, Suedia şi Finlanda în vederea aderării celor două ţări nordice la NATO vor fi reluate pe 9 martie, a anunţat luni ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, informează Agerpres.
"Reuniunea se va ţine pe 9 martie", a declarat Cavusoglu în timpul unei conferinţe de presă la Ankara, sugerând că această întâlnire ar putea avea loc la Bruxelles, unde se află sediul Alianţei Nord-Atlantice.
La finalul lunii ianuarie Turcia a decis suspendarea negocierilor cu Stockholm şi Helsinki, amânând o reuniune tripartită, prevăzută iniţial pentru februarie, după mai multe manifestaţii antiturce şi antimusulmane desfăşurate în capitala suedeză.
În timpul unei vizite efectuate la Ankara la jumătatea acestei luni, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a făcut apel la integrarea "acum" a Finlandei şi a Suediei, ale căror candidaturi la Alianţa Nord-Atlantică sunt blocate din mai 2022 de Ankara.
Recunoscând că s-au înregistrat unele progrese în negocieri, şeful diplomaţiei turce a apreciat totuşi, luni, că "nicio măsură satisfăcătoare nu a fost luată de Suedia".
"Din păcate, fără aceste progrese ne va fi imposibil să spunem «da» aderării Suediei la NATO", a spus Mevlut Cavusoglu.
Turcia îi reproşează Suediei că adăposteşte militanţi şi simpatizanţi kurzi pe care Ankara îi califică drept terorişti, în special membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat la începutul lui februarie că parlamentul ţării sale ar putea ratifica aderarea Finlandei la NATO, însă nu şi pe cea a Suediei, deşi cele două ţări au depus o candidatură comună.
La Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, liderii ţărilor membre ale NATO au luat decizia de a invita Suedia şi Finlanda să adere la Alianţa Nord-Atlantică. Protocoalele de aderare a celor două ţări au fost semnate de cele 30 de state membre, dintre care 28 le-au şi ratificat.
Doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată documentele, dar parlamentul de la Budapesta se va pronunţa la începutul lunii martie.
Decizia din ianuarie a autorităţilor suedeze de a permite o demonstraţie în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în cursul căreia un exemplar din Coran a fost ars, a provocat furie la Ankara.
În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda au prezentat o candidatură comună în vederea integrării în Alianţa Nord-Atlantică, abandonând deceniile de nealiniere militară.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News