Live

Turcia a găsit sursa tuturor relelor din țară. Ce urmărește de fapt Erdogan prin crearea așa-numitelor „zone sigure” în nordul Siriei

Data actualizării: Data publicării:
Populația turcă începe să-i considere pe refugiații sirieni sursa relelor cu care se confruntă țara

Turcia a primit pe teritoriul său mai mulţi refugiaţi sirieni decât oricare altă naţiune din Europa: aproximativ 3,5 milioane de oameni care au fugit din vâltoarea războiului civil. În ultima vreme, atitudinea faţă de refugiaţi s-a schimbat în una ostilă. În sud-estul Turciei, o gloată furioasă a vandalizat o zonă locuită de sirieni. Refugiaţii sunt consideraţi de vină pentru rata şomajului, criza locativă şi infracţionalitate, în timp ce ţara se confruntă cu o criză economică.  Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Cei care au găsit un liman în Turcia trăiesc din nou cu teamă. Ofe Reşo s-a stabilit cu familia ei în Istanbul, dar acum se teme că ar putea fi deportată în Siria. Preşedintele Turciei e sub presiune şi a anunţat planuri de a repatria refugiaţi în aşa-zisele zone sigure din nordul Siriei. Guvernul de la Ankara spune că aceştia se întorc de bunăvoie în ţara lor, în ciuda războiului.

Refugiații sirieni din Turcia se temă că vor fi deportați

Mohammed a plecat acum mai mult de două luni. Când Ofe Reşo se gândeşte la ce i s-a întâmplat fiului ei, se simte neajutorată, pierdută. La începutul lunii august, Mohammed se plimba prin Istanbul cu motocicleta unui prieten. Motocicleta nu era înmatriculată. Adolescentul a fost oprit de poliţie şi apoi trimis într-un centru de detenţie.

„După vreo 12 zile, am primit un telefon de la Mohammed: A spus: M-au dus în Siria. La Idlib. A fost ultimul lui apel. De-atunci, nu mai ştiu nimic de el”, povestește, aproape plângând, Ofe Reșo.

„Ceva asemănător i s-a întâmplat unei familii din cartier: băiatul lor a fost trimis la închisoare, apoi a fost deportat la Idlib. Acolo, a fost luat de luptători Al-Nusra. L-au împuşcat în cap şi au trimis familiei o fotografie cu cadavrul lui”, adaugă Hannan Reşo, fratele lui Mohammed.

„Sunt distrusă. Când am fugit din Siria, el era mic. Acum, l-au trimis înapoi acolo. Şi nu ştiu unde e...”, spune Ofe Reşo. Plânge.

Cartier de refugiați atacat de localnicii turci

În Istanbul trăiesc sute de mii de sirieni. Mulţi dintre ei locuiesc în cartierul Fatih. Mulţi au auzit că autorităţile turce au început să deporteze refugiaţi, în ultimele luni şi majoritatea se tem că ei ar putea fi următorii vizaţi.

„Când au început să trimită oameni înapoi, mi-a fost atât de frică, încât n-am mai ieşit din casă”, spune un bărbat.

„Acum ne confruntăm cu mai multe restricţii şi oamenii sunt deportaţi înapoi în Siria. Dar nu mai putem fugi din Turcia în Europa. E prea periculos”, explică o femeie.

„Noi, sirienii, ne simţeam bineveniţi aici. Dar situaţia s-a schimbat. Acum, ne simţim din nou nişte migranţi nedoriţi”, mărturisește un alt refugiat.

Imagini filmate cu telefonul mobil în Adana, în septembrie, în sud-estul Turciei, arată cât e de explozivă situaţia. Zeci de oameni au atacat recent un cartier în care locuiesc mulţi sirieni. Se zvonise că un refugiat hărţuise sexual un copil turc. Zvonul era fals, dar asta n-a oprit mulţimea de oameni.

Ca să oprească luptele de stradă, poliţia a trebuit să folosească tunuri cu apă.

Atmosfera e încinsă şi în Istanbul:

„Ne deranjează! Dacă mai vin, eu nu mai vreau să trăiesc în cartierul ăsta şi în ţara asta”, spune o turcoaică.

„Mă înţeleg bine cu majoritatea sirienilor de aici - sunt şi elemente negative printre ei, dar aşa e peste tot”, arată un bărbat.

„Vrem să plece cât mai curând posibil. Nu-i mai vrem aici!” - cere o femeie.

Erdogan mizează pe sentimentele populației

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan şi-a dat seama de această schimbare în sentimentele populaţiei. A promis, în repetate rânduri, că milioane de sirieni se vor întoarce acasă, într-o aşa zisă „zonă sigură” pe care vrea s-o înfiinţeze în nord-estul Siriei.

Guvernul insistă că nu se fac deportări şi că sirienii care se întorc în ţara lor o fac în mod VOLUNTAR.

Ömer Çakırgöz nu e de aceeaşi părere. Avocatul încearcă să ajute la aducerea fiului lui Ofe Reşo înapoi, din Siria. Mohammed şi familia lui au acte turceşti valabile şi statut de protecţie. Çakırgöz a făcut apel la Curtea Constituţională a Turciei.

„Să trimiţi o persoană într-o zonă de război - e o gravă încălcare a drepturilor omului. (...) Mohammed nu e un caz izolat. Acelaşi lucru li se întâmplă multor sirieni. În ultimele luni, au fost deportaţi mulţi”, susține avocatul.

Avocatul mai spune şi că mulţi sirieni deportaţi încearcă să revină în Turcia - în mod ilegal, şi adesea cu un preţ mare, plătindu-i din greu pe traficanţii de persoane.

Şi, oricât de periculos ar părea acest lucru...Ofe, mama lui Mohammed, se agaţă şi de cel mai mic fir de speranţă că şi-ar putea revedea fiul în siguranţă.

Editare web: Luana Păvălucă

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pariul riscant pe care Giorgia Meloni l-a pierdut. Cum a încercat Italia să se apropie de regimul lui Bashar al-Assad

Armele din Siria vor fi puse sub controlul statului. Anunțul făcut de Ahmed al-Sharaa, noul lider sirian

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Liderul ISIS, Abu Yusif, a fost ucis într-un atac aerian în Siria, susțin SUA

Partenerii noștri