Tulpina britanică a coronavirusului descoperită la un motan de 8 ani, în Italia. Este primul caz de acest fel
Un motan de 8 ani din Novara, regiunea Piemont, Italia, s-a infectat cu tulpina britanică a coronavirusului, fiind primul caz de acest fel.
Tulpina a fost identificată în urma testelor de laborator, potrivit ANSA.
Simptomele respiratorii la felină au apărut la aproximativ zece zile de la debutul bolii și de la izolarea în casă a stăpânilor ei.
Motanul, la fel ca stăpânii săi, este acum în curs de vindecare.
„Boala pisicii nu trebuie să genereze alarme. Din cauza bolii stăpânilor lor, animalele de companie trăiesc în medii cu încărcare virală puternică. Prin urmare, este de așteptat ca și animalele să ia virusul, însă nu există dovezi științifice potrivit cărora ar juca vreun rol în răspândirea bolii”, a spus Bartolomeo Griglio, responsabil medical din regiunea Piemont.
Organizația Mondială a Sănătății a repetat de mai multe ori că boala la animalele de companie nu trebuie considerată ca o sursă de contaminare, ci ca un posibil vehicul. Cu alte cuvinte, nu există dovezi cu privire la transmiterea virusului de la animal la om, însă contrariul se poate întâmpla.
„Organizațiile internaționale care s-au ocupat de acest subiect recomandă menținerea măsurilor de igienă de bază: spălarea mâinilor înainte și după contactul cu animalele sau după contactul cu lucrurile acestora”, a adăugat Bartolomeo Griglio.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News