Live

Trump urmează să se predea autorităților din New York în orele următoare. Posibile proteste ale trumpiștilor în fața tribunalului

Data actualizării: Data publicării:
Câteva zeci de susținători ai lui Trump s-au adunat în fața Trump Tower, luni. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, este așteptat să se predea, marți, autorităților din New York pentru procedurile uzuale persoanelor inculpate în dosare penale. Lui Trump urmează să i se ia amprentele și este posibil să i se facă și celebrele fotografii față-profil, însă acest lucru nu este clar încă.

Donald Trump este primul fost președinte din istoria Statelor Unite care este pus oficial sub acuzare de o instanță. Săptămâna trecută, marele juriu din Manhattan l-a pus sub acuzare în cazul banilor plătiți actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels.

Donald Trump va fi acompaniat la biroul procurorului general de agenți ai Secret Service. Fostului președinte urmează să i se ia amprentele, iar în mod normal, i s-ar face și fotografiile față-profil, însă este neclar dacă această procedură se va respecta în cazul lui, conform unor surse juridice, scrie CNN.

Având în vedere profilul public al lui Trump și faptul că este unul dintre cele mai cunoscute personaje, este posibil ca autoritățile să decidă să nu-i mai facă fotografiile, temerea fiind că ele ar putea să fie făcute publice, ceea ce ar încălca legile statului New York.

În mod obișnuit, după prezentarea la tribunal, inculpații sunt ținuți în celule speciale din apropierea tribunalului înainte de a fi înregistrați prin procedurile menționate. În cazul lui Trump, acest lucru nu se va întâmpla, însă. Odată ce va fi procesat, Trump va fi dus în privat în sala de judecată.

Acolo, se vor citi acuzațiile care i se duc de către procuratură. După această procedură, fostul președinte va fi, cel mai probabil, eliberat cu anumite restricții de călătorie.

În mod obișnuit, acuzații ar trebui să iasă, apoi, din clădire prin ușile principale, însă Secret Service va dori, foarte probabil, să limiteze timpul de expunere publică a lui Trump, așa că fostul președinte va fi dus înapoi la mașină prin coridoare lăturalnice.

Odată plecat, Trump urmează să meargă la aeroport pentru un zbor de întoarcere la Mar-a-Lago, de unde este așteptat să susțină un discurs.

Posibile proteste la New York

Procedura de astăzi nu va fi făcută publică, iar organizațiile media nu au permisiunea să filmeze sau să difuzeze nimic din sala de judecată, conform unui ordin judecătoresc. Totuși, se va permite unor fotografi să facă poze în sala de judecată, dar doar înainte de începerea oficială a procedurilor.

Organizațiile media au încercat să obțină dreptul de a difuza live momentul, însă au fost respinse de judecător.

Primarul orașului New York, Eric Adams, a declarat, luni, că nu există riscuri credibile de securitate asupra orașului înainte de procedura oficială de înregistrare a inculpatului.

„Toți new-yorkezii ar trebui să meargă înainte cu activitățile lor obșnuite. Poate vor fi niște agitați care se vor gândi să vină la noi în oraș, însă mesajul nostru e clar și simplu – Controlați-vă! NYC este casa noastră, nu un loc de joacă în care să vă revărsați furia deplasată”, a spus Adams.

Primarul s-a referit în mod special la reprezentanta Marjorie Taylor-Greene, care și-a anunțat deja prezența în New York pentru a protesta împotriva punerii sub acuzare a idolului ei.

„New York-ul nu va permite violențe sau vandalism de orice fel. Cei care participă la acte ilegale vor fi arestați și trași la răspundere”, a mai adăugat primarul din New York.

Comisarul de poliție din metropola americană, Keechant Sewell a precizat, de asemenea, că forțele de ordine „sunt pregătite să asigure drepturile constituționale la liberă exprimare pașnică ale tuturor”.

Cine e Stormy Daniels, actrița de filme pentru adulți aflată în centrul inculpării lui Donald Trump

Stormy Daniels a susținut că a avut relații sexuale cu Trump și că a primit 130.000 de dolari în 2016, din fondurile sale de campanie, pentru a ține relația secretă. Din cauza acestei plăți, Trump a fost inculpat, devenind primul fost președinte al SUA care este pus oficial sub acuzare.

Pe numele ei real Stephanie Clifford, femeia născută în statul Louisiana a povestit că a fost crescută de o mamă neglijentă și că la vârsta de 9 ani a fost abuzată sexual de un bărbat mai în vârstă.

La 17 ani, ajunge dansatoare de striptease, după care intră în industria filmelor pentru adulți, unde a apărut în peste 150 de producții. Devine, pe rând, regizoare, scenaristă şi producătoare. În acest timp, se căsătorește cu trei colegi de platou, iar cu unul dintre ei are o fiică, născută în 2011.

În 2009, ajunge în politică, de partea republicanilor, dar s-a retras în ultima clipă.

Stormy Daniels susține că în 2006, la un turneu de golf, l-a întâlnit pentru prima dată pe Trump, cu care a avut o aventură. Atunci, ea avea 27 de ani, iar el 60.

Ea a susținut că Trump a invitat-o la cină prin intermediul unui bodyguard, că mai târziu au făcut sex în camera lui de hotel, în ciuda faptului că era căsătorit cu actuala sa soție, Melania Trump, și că au rămas în legătură o vreme pentru că el i-a oferit un rol show-ul lui de televiziune, The Apprentice.

Cu toate acestea, după ce Trump a devenit candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, relația sa cu Daniels s-a schimbat drastic.

Ea negocia un contract cu un post de televiziune, pentru a povesti despre relația sa sexuală cu Donald Trump, când a primit 130.000 de dolari pentru a păstra tăcerea asupra acestui subiect. Avocatul de atunci al lui Trump, Micahel Cohen, a făcut plata.

Trump a negat că ar fi avut relații sexuale cu Daniels și a spus că plata nu avea nicio legătură cu campania electorală.

Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, a recunoscut în justiţie că i-a plătit această sumă lui Stormy Daniels la cererea fostului președinte.

Trump a spus însă că această „tranzacţie privată” este legală.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri