Live

Trump, reacţie la decizia de expulzare a militarilor americani din Irak: Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Win McNamee/Getty Images

Președintele american Donald Trump a amenințat cu sancțiuni împotriva Bagdadului, după ce parlamentul irakian a cerut trupelor americane să părăsească țara, spunând că, dacă trupele vor pleca, Irakul va trebui să plătească Statelor Unite costul bazei militare aeriene de acolo, potrivit Reuters, citat de MEDIAFAX.

„Avem o bază aeriană extrem de scumpă, care este acolo. A costat miliarde de dolari pentru a o construi, cu mult înainte de mandatul meu. Nu plecăm decât dacă ne vor plăti înapoi pentru asta”, a declarat Trump reporterilor care îl însoţeau într-o călătorie cu avionul prezidenţial Air Force One.

Trump a spus că, dacă Irak a solicitat forțelor americane să plece și acest lucru nu s-a făcut pe o bază prietenoasă, „le vom impune sancțiuni așa cum nu le-au mai văzut niciodată. Va face ca sancțiunile împuse Iranului să pară oarecum blânde”.

Parlamentul de la Bagdad a adoptat duminică o rezoluție prin care cere Guvernului să expulzeze trupele americane din Irak, în urma unui raid aerian al forțelor SUA care l-a vizat pe generalul iranian Qasem Soleimani.

Rezoluția solicită Guvernului irakian să anuleze cererea de asistență adresată coaliției coordonată de SUA, care operează în Irak împotriva rețelei teroriste Stat Islamic.

„Guvernul irakian trebuie să lucreze pentru a pune capăt prezenței oricăror trupe străine pe teritoriul irakian și pentru a le interzice să folosească spațiul terestru, aerian sau acvatic indiferent de motiv”, se afirmă în rezoluție.

Prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi a cerut Parlamentului să ia măsuri urgente și să pună capăt prezenței trupelor străine cât mai curând posibil. Liderul de la Bagdad a acuzat SUA de încălcarea suveranității Irakului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Caricaturista de la Washington Post demisionează după ce i s-a respins o caricatură cu Bezos în genunchi în faţa lui Trump

Administrația Biden vrea să trimită Israelului un transport de arme în valoare de 8 miliarde de dolari, înainte de învestirea lui Trump

SUA alocă peste 300 de milioane de dolari pentru combaterea gripei aviare. Circulaţia virusului H5N1 îngrijorează autoritățile

Ce diferență de avere e între Elon Musk și următorul cel mai bogat om din lume. Averea lui Musk a crescut cu 170 mld. $ într-un an

Partenerii noștri