Live

Trump a fost eliminat de pe buletinul de vot și din statul Illinois

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Sistemul judiciar din statul american Illinois a decis că Donald Trump este ineligibil să candideze la președinția Statelor Unite și l-a eliminat pe fostul președinte de pe buletinul de vot din alegerile preliminare republicane, acesta fiind al treilea stat care ia o astfel de decizie. Totuși, disputa privind prezența fostului președinte pe buletinele de vot este, în prezent, evaluată de Curtea Supremă, aceasta urmând să dea un verdict final în viitorul apropiat.

Această decizie, asemănătoare celor din statele Maine şi Colorado, vine în timp ce Curtea Supremă majoritar conservatoare, vârf al puterii judiciare americane, urmează să decidă dacă acţiunile lui Donald Trump în timpul asaltului asupra Capitoliului, în 6 ianuarie 2021, îl fac ineligibil.

Şansele ca membrii Curţii Supreme să tranşeze problema în defavoarea fostului preşedinte sunt slabe, judecătorii dorind să evite cu orice preţ să lase loc unor suspiciuni privind o ingerinţă electorală.

Judecătoarea din Illinois, Tracie Porter, o democrată, a declarat, cu toate acestea, miercuri, că numele fostului preşedinte trebuie retras de pe buletine în timpul alegerilor preliminare republicane din acest stat, ce vor avea loc pe 19 martie, „sau să se facă în aşa fel încât voturile exprimate în favoarea lui să fie suprimate”.

„Astăzi, un judecător democrat (...) din Illinois a îndepărtat în mod sumar Comisia Electorală a statului şi a contrazis deciziile anterioare a zeci de alte jurisdicţii federale şi ale altor state”, a criticat purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Donald Trump, Steven Cheung, declarând că va înainta apel împotriva deciziei.

Aceasta din urmă se bazează pe al 14-lea amendament al Constituţiei SUA. Acest amendament exclude accesul la cele mai înalte funcţii publice pentru oricine a comis acte de „rebeliune” după depunerea jurământului de a apăra Constituţia. Adoptat în 1868, amendamentul îi viza, la acea vreme, pe oficialii Confederaţiei sudiste învinse în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865).

Dintre cele aproximativ 30 de state în care au fost depuse recursuri pentru ineligibilitate împotriva lui Donald Trump, două au avut succes, în Colorado şi Maine. Cu toate acestea, mai multe state aşteaptă un verdict definitiv de la Curtea Supremă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri