Live

Video Cum au „hărțuit” avioanele rusești Suhoi trei drone americane Reaper deasupra Siriei

Data actualizării: Data publicării:
Avioane rusești Suhoi Su-35 hărțuiesc drone americane MQ-9 Reaper deasupra Siriei. Sursa gif: Twitter/US AFCENT

Avioane de vânătoare ruseşti Suhoi Su-35 au hărţuit dronele americane care efectuau o misiune împotriva jihadiştilor în spaţiul aerian sirian, a declarat miercuri un comandant american citat de AFP, informează news.ro.

„În timp ce trei drone americane MQ-9 efectuau o misiune împotriva unor ţinte ale Statului Islamic, trei avioane de vânătoare ruseşti au început să hărţuiască dronele”, a declarat într-un comunicat generalul locotenent al Forţelor Aeriene americane Alexus Grynkewich.

Armata americană a dat publicităţii şi o înregistrare video cu incidentul.

Avioanele de vânătoare ruseşti au lansat rachete de semnalizare în faţa dronelor americane, obligându-le pe acestea din urmă să le evite, iar un pilot rus a folosit postcombustia în faţa unuia dintre aparatele MQ-9, „reducând capacitatea operatorului de a pilota în siguranţă aeronava”, a afirmat generalul Grynkewich.

„Aceste evenimente sunt încă un exemplu de acţiuni neprofesioniste şi periculoase ale forţelor aeriene ruseşti care operează în Siria, care ameninţă siguranţa atât a forţelor americane, cât şi a celor ruseşti”, a declarat Alexus Grynkewich, cerând Moscovei să „pună capăt acestui comportament iresponsabil”.

În luna martie, o dronă Reaper s-a prăbușit în Marea Neagră, după ce un avion de luptă rusesc Suhoi a acroșat drona în cadrul unui incident care a provocat tensiuni între Washington și Moscova.

Drona a căzut în apele internaționale la peste 100 de kilometri sud-vest de Crimeea, spun oficiali americani, care au confirmat pentru CNN că rușii au ajuns în locul în care s-a prăbușit în Marea Neagră. Drona a căzut într-o parte a Mării Negre, care este probabil o adâncime de peste 1.600 de metri. SUA au șters de la distanță datele sensibile de software ale dronei MQ-9 care s-a prăbușit în Marea Neagră, pentru a împiedica Rusia să colecteze informații secrete.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum i-a schimbat viața un selfie cu Angela Merkel unui refugiat sirian în Germania. Ce spune despre AfD și căderea regimului Assad

Aeroportul din Damasc reia zborurile comerciale internaționale. Anunțul autorităților siriene

Operațiunea secretă prin care 120 de trupe de elită IDF s-au infiltrat în Siria și au distrus o fabrică subterană de rachete a Iranului

Siria urmărește mai multe „parteneriate strategice” cu Ucraina, după fuga lui Bashar al-Assad la Moscova

Partenerii noștri