Live

Trei călugări au refuzat să fie evacuați din calea flăcărilor violente care ard o insulă în Grecia: „Ne sufocăm din cauza fumului”

Data publicării:
Incendiul din insula Evia este unul dintre cele peste 100 care pârjolesc arhipelagul elen în ultimele zile. Foto: Profimedia Images

Trei călugări de la mânăstirea Sfântul David de pe insula Evia din Grecia, au refuzat să fie evacuați din calea flăcărilor violente care au cuprins insula din cauza valului mortal de caniculă, relatează The Guardian.

Peste 150 de case au fost distruse de incendiul violent care a îconjurat mânăstirea și zeci de sate de pe insula Evia. Este vorba de unul dintre cele peste 100 de incendii care pârjolesc Grecia în ultimele zile.

Pe Evia, flăcările uriașe puteau fi văzute de pe mare, iar pompierii spun că incendiul este greu de controlat pe o insulă cu dealuri înalte și vizibilitate redusă.

Toți oamenii din zonele amenințate de incendiu au fost evacuați cu excepția a trei călugări de la Mânăstirea Sfântul David care au refuzat să părăsească insula. 

„Ne sufocăm din cauza fumului”, a spus unul dintre călugări pentru o agenție de presă, descriind flăcări de 30 sau 40 de de metri înălțime în jurul mânăstirii.

Polițiștii greci au declarat pentru AFP că îi vor evacua forțat pe călugări dacă viețile le vor fi puse în pericol. În jur de 85 de persoane au fost adunate pe plajă pentru a fi evacuate cu ajutorul a cinci bărci.

În jur de 100 de pompieri ajutați de șapte elicoptere și hidroavioane cu bombe de apă au încercat să stingă incendiul, însă policienii locali s-au plâns că nu au resurse.

„Le cerem autorităților să consolideze ajutorul terestru și aerian pentru a nu avea pierderi de vieți omenești”, spune  Giorgos Tsapourniotis, primarul din Limni.

Sute de incendii au erupt pe tot teritoriul Greciei în ultimele zile din cauza căldurii extreme. La Atena, un incendiu care arde deja de mai mult de două zile a acoperit capitala elenă cu un nor gros de fum.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

Partenerii noștri