Live

Transnistria a început să facă recrutări în rândul bărbaților apți de luptă. De la 1 martie încep exerciții militare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Așa zisul Minister al Apărării de la Tiraspol anunța, în urmă cu trei zile, începerea recrutărilor în rândul „pacificatorilor” din Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă din Republica Moldova, urmând ca miercuri, 1 martie, să dea startul antrenamentelor militare cu cei care au vrut să participe la „cantonamentul” contigentului de luptă, relatează deschide.md.

Potrivit comunicatului transmis de așa-zisul Minister transnistrean al Apărării, durata exercițiilor militare este trei luni, iar bărbații din regiunea separatistă, cu vârsta sub 55 de ani, apți pentru serviciul militar, care se înscriu în program primesc îmbrăcăminte, cazare și masă. Mai mult, aceștia vor fi plătiți lunar cu 2.800 de ruble transnistrene, adică aproximativ 300 de euro.

Doritorii au depus o cerere la comisariatul militar și au trecut printr-un control medical. Misiunea de pacificare din Transnistria este formată din militari ruși și moldoveni și paramilitari transnistreni. Aceasta a fost constituită la 21 iulie 1992, de către președintele de atunci al Rusiei Boris Elțin și omologul său moldovean Mircea Snegur. Acordul prevedea principiile reglementării pașnice a conflictului armat din Transnistria.

Rusia agită spiritele în Republica Moldova și amenință SUA, NATO și Ucraina

Ministerul rus a susținut joia trecută că Ucraina plănuiește să „aranjeze” un atac al forțelor rusești din Transnistria ca „pretext” pentru a invada regiunea separatistă moldoveană. Separat, și agenția Tass l-a citat pe adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Galuzin, spunând că Occidentul a dat indicații guvernului de la Chișinău să „oprească orice interacțiune” cu așa zisul guvern de la Tiraspol. E vorba de o nouă încercare a Rusiei și propagandei sale de a crea tensiuni și de a agita spiritele în regiune.

Vineri, MAE rus transmitea un comunicat în care condamna așa numita concentrare de forțe militare ucrainene la granița cu Transnistria și anunța că va folosi orice mijloace pentru a apăra așa zisa republică separatistă, despre care a spus că este echivalentă cu teritoriul Federației ruse. 

„Legat de acumularea semnificativă de personal și echipament militar ucrainean în apropiere de granița dintre Ucraina și Transnistria, așa cum au fost constatate de Ministerul apărării din Federația Rusă, desfășurarea de artilerie pusă în poziție de tragere, ca și numărul crescut la un nivel fără precedent de zboruri ale dronelor ucrainene deasupra teritoriului Transnistriei, avertizăm SUA, NATO și pe acoliții lor ucraineni să nu întreprindă acțiuni aventuroase.  Susținem cu putere soluționarea oricărui subiect prin mijloace politice și diplomatice.  În același timp, să nu aibă nimeni nicio îndoială că Armata Federației Ruse va răspunde la provocările regimului de la Kiev, dacă va avea loc orice fel de acțiune, și vom asigura protecția compatrioților noștri din Transnistria. Orice acțiune care va fi un pericol la adresa lor va fi considerată, în conformitate cu legile internaționale, ca un atac la adresa Federației Ruse”, transmitea MAE rus.

Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a respins ulterior existența unor amenințări din partea Ucrainei privind invadarea regiunii transnistrene, așa cum susține Rusia. „Mesajele lansate în ultimele zile în spațiul public de către autoritățile Federației Ruse privind presupusele provocări din partea forțelor armate ucrainene pe segmentul central (transnistrean) al frontierei de stat a Republicii Moldova cu Ucraina nu corespund adevărului. Autoritățile Republicii Moldova au dezmințit aceste declarații drept nefondate, făcute cu scopul de manipulare a opiniei publice. Situația de securitate în regiune este stabilă”, transmitea MAE de la Chișinău.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri