Live

Galerie Foto Train Force One: Cum arată trenul de lux cu care Biden și ceilalți lideri ai lumii au călătorit în secret prin Ucraina

Data publicării:
Călătoria de 10 ore a lui Biden cu trenul prin Ucraina a fost ca nicio alta parcursă de un președinte american în istoria modernă a țării. Foto: Profimedia Images

Compania feroviară de stat a Ucrainei i-a purtat pe liderii lumii până la Kiev și înapoi, întrucât situația din capitala ucraineană este considerată prea periculoasă pentru călătoriile cu avionul, scrie Insider. La fel ca Joe Biden luni, alte personalități au vizitat Ucraina la bordul unui tren cu vagoane de lux special echipate pentru aceste vizite diplomatice secrete.

Joe Biden a făcut luni o vizită surpriză la Kiev, transmițând un mesaj clar de sprijin pentru Ucraina, în ciuda riscurilor la adresa siguranței președintelui Statelor Unite.

Călătoria lui a inclus o deplasare de 10 ore pe timp de noapte din Polonia cu un tren operat de Ukrzalizniția, compania feroviară de stat a Ucrainei.

 

În pozele făcute în interiorul trenului cu care a circulat Biden, președintele american poate fi văzut împreună cu Jake Sullivan, consilierul său de securitate națională.

Cabina era îmbrăcată cu lambriuri de lemn și amenajată special pentru președintele american: Biden avea o masă lungă, o canapea și un televizor montat pe perete.

Călătoriile liderilor mondiali care vin să viziteze Kievul trebuie realizate cu trenul pentru că Ucraina nu deține controlul total asupra spațiului său aerian, ceea ce prezintă un pericol prea mare pentru avioanele prezidențiale. Drumurile rutiere sunt și ele nesigure.

Prim-ministrul italian de la acea vreme, Mario Draghi, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz, în drum spre Kiev. Foto: Profimedia Images

Biden a postat pe Facebook o poză în care se vede că a semnat un afiș prin care compania feroviară a Ucrainei îi mulțumea pentru tot ajutorul oferit țării în lupta contra Rusiei.

Vagoanele de lux fuseseră inițial construite pentru turiștii care voiau să-și petreacă vacanța în Crimeea

Călătoria de 10 ore a lui Biden cu trenul prin Ucraina a fost ca nicio alta parcursă de un președinte american în istoria modernă a țării. Spre deosebire de vizitele din Afganistan sau Irak ale predecesorilor săi, de data aceasta, trupele americane nu au fost cele care au asigurat paza, scrie France24.

Vagoanele de lux în care au călătorit liderii lumii au fost construite în 2014 pentru transportul turiștilor în Crimeea. Acestea au fost reamenajate rapid după ce Rusia a anexat peninsula, potrivit Radio Free Liberty.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat și ea Ucraina în luna aprilie a anului trecut. Foto: Profimedia Images

Cabinele din aceste vagoane sunt echipate cu dormitoare confortabile, băi private și zone de luat masa.

Printre personalitățile care au făcut călătorii diplomatice „secrete” cu trenurile ucrainene de lux se numără fostul premier britanic Boris Johnson, vicepreședinta americană Nancy Pelosi, președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul canadian Justin Trudeau și trimisul special al Agenției ONU pentru Refugiați, actrița Angelina Jolie, potrivit The New York Times.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat și ea Ucraina în luna aprilie a anului trecut, călătorind tot cu trenul până la Bucha, la nord-vest de Kiev, acolo unde se găsea o groapă comună unde soldații ruși și-au aruncat victimele.

Președintele indonezian Joko Widodo și soția sa, Iriana, au călătorit cu același tren în drum spre Kiev anul trecut.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Peste 600 de apartamente, 30 de şcoli şi șase ambasade au fost avariate în Kiev, „în atacul barbar al Rusiei asupra unor ținte civile”

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri