Live

Teoriile conspirației continuă să aibă succes, la 50 de ani de la primul pas pe Lună

Data actualizării: Data publicării:

50 de ani de la prima aselenizare și în total 12 astronauți care au pășit pe Lună. Cu toate acestea, sunt și acum oameni care nu cred că omul a ajuns vreodată atât de departe. Susțin că misiunea Apollo 11 este de fapt un scenariu pus la punct de guvernul american împreună cu NASA, serviciile secrete și cei mai buni regizori de la Hollywood. Scopul ar fi fost justificarea sumelor imense de bani care au fost cheltuite pentru progamul Apollo, dar și faptul că Statele Unite ale Americii pierduseră startul în cursa spațială, în fața fostei URSS.

10% dintre americani neagă aselenizarea. Principalele aspecte contestate

Aselenizarea este unul dintre subiectele care au generat cele mai multe teorii ale conspirației din ultimul secol. În ciuda filmărilor și a zecilor de mii de fotografii, sunt și voci care susțin că momentul este cea mai mare farsă din istoria omenirii. Acuzațiile merg spre Agenția Spațială americană, care ar fi fabricat poze, înregistrări, eșantioane de rocă și ar fi modificat dovezi. Motivele ar fi fost justificarea sumelor imense de bani care au fost cheltuite pentru progamul Apollo 11, dar și faptul că Statele Unite se temeau că pierd cursa spațială, în fața fostei URSS.

Unul dintre cele mai importante argumente ale contestatarilor este lipsa stelelor din imaginile oferite de NASA, în care Spațiul apare ca un imens fundal negru.

Specialiștii au însă o explicație: susțin că obiectivul aparatului foto i-a avut în prim plan pe astonauți, iar stele sunt și ele acolo, doar că în fundal și de aceea nu se văd.

Un alt argument pentru adepții teoriei conspirației este acela că steagul american flutură ca și cum ar fi în bătaia vântului. Cum atmosfera Lunii este inexistentă, acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Oamenii de știință susțin însă că drapelul american abia fusese înfipt în solul lunar și se mișca din inerție.

Alții contestă imaginile cu urmele adânci lăsate de pașii astronauților pe suprafața Lunii. E ca și cum ar fi pășit în nisip ud, spun scepticii, deși suprafața lunară este lipsită de umiditate. Un celebru astronom susține însă că praful lunar seamănă cu cenușa vulcanică, iar când calci pe el, urmele se formează ușor.

Vulcanii noroiși, un loc selenar

Adepții acestor conspirații susțin că totul ar fi fost filmat pe Pământ: ori pe un platou de la Hollywood, ori în deșertul Nevada sau chiar... în România.

Un loc foarte asemanator peisajului de pe Lună unde ar fi putut fi filmat momentul aselenizării este chiar aproape, în județul Buzău, la Vulcanii Noroioși. Aceşţia se află la aproximativ 150 km distanță de Bucuresti, iar prin structurile cu forme de vulcani, provocate de eruperile de noroi și gaze naturale, fiecare vizitator este purtat într-o călătorie cu aspect selenar.

Membrii Apollo 11, secretoși

Toate aceste teorii au fost alimentate și de faptul că, după aselenizare, membrii echipajului Apollo 11 au fost ani la rând foarte zgârciți cu declarațiile publice, obligați de natura secretă a misiunii lor. Ba chiar, confruntați public, Neil Armstrong și Buzz Aldrin au refuzat să jure pe Biblie că au pășit pe Lună.

- De ce nu puneți mâna pe Biblie și jurați pe Dumnezeu că ați fost pe Lună?

- Domnule Sibrel, cunoscându-vă pe dumneavoastră, asta este probabil o Biblie falsă.

- Vorbiți cu persoana greșită. De ce nu vă duceți să vorbiți cu administratorii de la NASA. Noi am fost simpli pasageri. Niște băieți care s-au îmbarcat pentru un zbor.

Neil Armstrong: Am uitat pe Lună o cameră video

Într-un interviu-testament, pe care l-a dat cu câteva luni înainte să moară, Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună, lămurește lucrurile.

Oamenii adoră teoriile conspiraţiei, sunt foarte atraşi de ele. Însă pentru mine nu sunt o îngrijorare, pentru că ştiu că cineva se va întoarce pe Lună şi va recupera camera video pe care am lăsat-o acolo. Este un lucru cert”.

Citiți și: Dovezi de netăgăduit că omul a pășit pe Lună

50 de ani de când omul a pășit pe Lună. Când va fi următoarea misiune?

Ce au lăsat pe Lună astronauții? Cât a costat programul Apollo

50 de ani de la aselenizare. România, singura țară din blocul comunist care a transmis evenimentul

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Partenerii noștri