Tentativă de lovitură de stat în Republica Democratică Congo. Autorul acesteia a fost ucis
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.
ACTUALIZARE 17.55. Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa, au anunţat autorităţile.
Fiul acestuia, Marcel Malanga, şi alţi şapte membri ai grupului au fost arestaţi.
Anunţul survine după ce focuri de armă au fost auzite în cursul nopţii în apropierea „Palatului Naţiunii”, unde se află biroul preşedintelui Félix Tshisekedi, după ce indivizi înarmaţi au atacat domiciliul vicepremierului ministru al economiei Vital Kamerhe, situat în aceeaşi zonă.
„O tentativă de lovitură de stat a fost înăbuşită în faşă de către forţele de apărare şi de securitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Sylvain Ekenge. „Această tentativă a implicat străini şi congolezi”, care „au fost toţi neutralizaţi, inclusiv şeful lor”, a adăugat acelaşi general.
Guvernul de la Kinshasa nu a oferit deocamdată alte detalii. Potrivit jurnaliştilor AFP, situaţia era calmă duminică în capitală, dar mai multe vehicule militare puternic înarmate au fost observate ieşind din Palatul Naţiunii.
Imagini neautentificate postate pe reţelele de socializare de un activist al diasporei congoleze refugiat în SUA şi opozant al actualei puteri de la Kinshasa, Christian Malanga, arătau în acel palat persoane înarmate purtând drapelul statului Zair, fostul nume al Republicii Democratice Congo pe vremea când această ţară era condusă de dictatorul Mobutu Sese Seko, înlăturat de la putere în 1997.
Actualul preşedinte, Félix Tshisekedi, aflat la putere din 2019, a fost reales din primul tur al alegerilor pe 20 decembrie, cu peste 73% din voturi, iar partidul său, "Uniunea Sacră", a obţinut circa 90% din mandatele de deputaţi la alegerile legislative desfăşurate în aceeaşi zi. Însă guvernul, la conducerea căruia a fost desemnată premier Judith Suminwa, nu fost încă învestit.
În acest timp, această ţară foarte bogată în resurse naturale se confruntă cu rebeliunea grupării M23, susţinută de Rwanda şi care ocupă teritorii întinse în provincia Nord-Kivu.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News