Tânărul care a vrut să o ucidă pe regina Elisabeta a II-a cu o arbaletă, în 2021, a fost condamnat la 9 ani de închisoare
Un tânăr de 21 de ani suferind de tulburări psihice, care a vrut să o atace pe regina Elisabeta a II-a cu o arbaletă în ziua de Crăciun din 2021, la Castelul Windsor, a fost condamnat joi, la Londra, la 9 ani de închisoare, transmite AFP.
Jaswant Singh Chail a fost arestat în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2021. Cu faţa acoperită de o mască şi înarmat cu o arbaletă, el se afla în proximitatea apartamentelor suveranei britanice, pe atunci în vârstă de 95 de ani.
El va rămâne într-un spital de psihiatrie până când starea sa de sănătate îi va permite să fie transferat la închisoare, potrivit sentinţei pronunţate de judecătorul Nicholas Hilliard la tribunalul Old Bailey din capitala britanică.
Regina locuia la acea vreme la Castelul Windsor pe fondul pandemiei de COVID-19. Suverana îşi petrecea sărbătorile de sfârşit de an alături de alţi membri ai familiei regale, inclusiv fiul său, Charles, care a devenit rege în septembrie anul trecut după moartea reginei Elisabeta a II-a.
El ar fi declarat în timpul arestării sale, realizată la scurt timp după ce a pătruns în perimetrul Castelului Windsor: "Sunt aici pentru a o ucide pe regină".
Judecat în virtutea "Treason Act" ("Legea pentru trădare" - n.r.), un text de lege utilizat extrem de rar, Jaswant Singh Chail a pledat vinovat în februarie la acuzaţia conform căreia "a procurat şi a deţinut, în mod intenţionat, pe 25 decembrie 2021, o arbaletă încărcată, cu intenţia de a o utiliza pentru a o răni pe Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a sau pentru a-i face rău Majestăţii Sale", scrie Agerpres. Tânărul a pledat vinovat şi la acuzaţiile de ameninţare cu moartea şi posesie ilegală de arme.
Acest fost angajat al unui supermarket, care locuia în Southampton (sudul Angliei), a trimis cu puţin timp înaintea incidentului o înregistrare video către 20 de persoane în care afirma că va încerca să o asasineze pe regina Elisabeta a II-a.
Folosind o terminologie din saga "Războiul Stelelor" şi autointitulându-se un Sith - grup malefic opus binefăcătorilor Jedi - el a explicat că a acţionat din ură faţă de Imperiul Britanic, dorind să se răzbune pe "establishment" pentru tratamentul indienilor.
Într-o înregistrare video prezentată în timpul audierilor de la tribunalul Old Bailey din Londra, Jaswant Singh Chail, purtând un hanorac negru şi o mască albă, a putut fi văzut mânuind o arbaletă şi spunând: "Îmi pare rău pentru ce-am făcut şi pentru ce voi face. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta".
El a adăugat: "Aceasta este o răzbunare pentru cei care au murit în 1919 în masacrul de la Jallianwala Bagh" sau masacrul de la Amritsar, în timpul căruia soldaţii indieni ai regimului colonial britanic au deschis focul asupra unui miting politic neautorizat al susţinătorilor lui Gandhi, omorând câteva sute dintre aceştia.
Mai mulţi psihiatri care l-au examinat au concluzionat că suferea de tulburări psihotice la momentul comiterii faptelor, de tulburări de spectru autist şi de depresie.
Însă, el a avut "gânduri ucigaşe" înainte de a "deveni psihotic", a remarcat judecătorul. Acuzatul a avut conversaţii cu o iubită virtuală creată de inteligenţa artificială.
Incidentul a stârnit îngrijorări cu privire la măsurile de securitate puse în aplicare pentru protejarea monarhului.
Tentativele de pătrundere prin efracţie la Castelul Windsor şi Palatul Buckingham nu sunt însă cu totul excepţionale, notează AFP.
Din 1842, articolul 2 din "Treason Act" pedepseşte tentativele de "rănire sau vătămare a Majestăţii Sale", însă utilizările acestui text de lege sunt rarisime.
Cel mai renumit caz de acest fel datează din 1981, când Marcus Sarjaent a fost condamnat la cinci ani de închisoare după ce a recunoscut că a tras cinci focuri de armă cu gloanţe oarbe în direcţia reginei Elisabeta a II-a în timpul unei parade oficiale.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News