Live

Talibanii au susținut prima conferință de presă încercând să convingă Planeta că au față umană

Data actualizării: Data publicării:
Prima conferință de presă a talibanilor. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a apărut pentru prima dată în fața camerelor de filmat, într-o conferință de presă, după preluarea puterii în Afganistan. Acesta spune că „după 20 de ani de luptă am expulzat străinii”. În cadrul conferinței, talibanii au încercat să prezinte o față umană, garantând că nimeni nu va fi interograt sau urmărit, că presa va fi liberă, iar femeile vor fi respectate în limitele legii sharia.

Principalele declarații ale talibanilor: 

  • Acesta este un moment de mândrie pentru întreaga națiune. Vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu mai este un câmp de luptă și o zonă de  conflict.
  • I-am iertat pe toți cei care au luptat împotriva noastră. Animozitățile au ajuns la sfârșit. Nu vrem dușmani externi sau intern.
  • Nu vrem să vedem haos în Kabul. Planul nostru era să ne oprim la porțile Kabulului, astfel încât procesul de tranziție să poată fi finalizat fără probleme.
  • Dar, din păcate, guvernul anterior a fost atât de incompetent, forțele lor de securitate nu au putut face nimic pentru a asigura securitatea. Trebuia să facem ceva. A trebuit să intrăm în Kabul pentru a asigura securitatea locuitorilor.
  • Aș dori să asigur comunitatea internațională că nimeni nu va fi rănit. Nu vrem să avem probleme cu comunitatea internațională.
  • Avem dreptul să acționăm conform principiilor noastre religioase. Alte țări au abordări, reguli și reglementări diferite, afganii au dreptul de a avea propriile reguli și reglementări în conformitate cu valorile noastre.
  • Noi suntem dedicați drepturilor femeilor în limitele legii shariei (legea islamică). Vor lucra umăr la umăr cu noi. Am dori să asigurăm comunitatea internațională că nu va exista nicio discriminare.
  • Suntem dedicați presei în cadrul nostru cultural. Nimic nu ar trebui să fie împotriva valorilor islamice atunci când vine vorba de activitățile mass-media.
  • Voi, în mass-media, ar trebui să acordați atenție problemelor noastre, astfel încât să putem servi națiunea. Dar mass-media nu ar trebui să acționeze împotriva noastră. Ar trebui să lucreze pentru unitatea națiunii.
  • Când a fost întrebat despre contractori și traducători care au lucrat cu puteri străine, Zabihullah Mujahid spune: „Nimeni nu va fi tratat cu răzbunare”.
  • Tinerii care au crescut aici, nu vrem să plece. Ei sunt bunurile noastre. Nimeni nu va bate la ușa lor și nu îi va întreba pentru cine au lucrat.
  • Vor fi în siguranță. Nimeni nu va fi interogat sau urmărit.
  • Luptătorii noștri, oamenii noștri, ne vom asigura cu toții că putem include toate celelalte părți și facțiuni.
  • După formarea guvernului, vom decide ce legi vor fi prezentate națiunii. Un lucru trebuie să spun: lucrăm serios la formarea guvernului. Va fi anunțat după finalizare. Avem toate granițele sub controlul nostru.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin spune că „Rusia ar fi trebuit să invadeze Ucraina mai devreme”. „De ce s-au întâmplat toate acestea?”

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Partenerii noștri