Live

Talibanii au capturat alte două districte din Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
Luptători talibani se antrenează într-o tabăr[ în provincia Faryab, 2018. Foto: Profimedia Images

Talibanii au capturat vineri alte două districte situate în două provincii diferite din Afganistan, care se adaugă victoriilor militare recente. Talibanii au cucerit deja patru districte, inclusiv unul din apropierea capitalei Kabul, de la începutul lunii mai.

Talibanii au preluat controlul asupra districtului Shenkai din sudul provinciei Zabul, după o săptămână de lupte grele şi un asediu asupra districtului, conform informaţiilor furnizate de consilierii locali Asadullah Kakar şi Abdul Rahman Hotak, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Militanţii talibani au reuşit să taie toate căile de aprovizionare înainte de a-l cuceri, au spus oficialii.

De asemenea, districtul Gizab din sudul provinciei Uruzgan a intrat vineri sub controlul talibanilor după o luptă prelungită cu forţele de securitate, au spus membrii consiliului local din provincia învecinată Daikundi. Un membru al parlamentului din Uruzgan, Bismillah Jan Mohammad, a confirmat, de asemenea, informaţiile.

Nu există informaţii imediate despre pierderile cauzate de ciocnirile din cele două districte.

Talibanii au preluat controlul unui district afgan din apropierea capitalei Kabul

Au fost raportate, de asemenea, lupte grele în districtul Deh Yak din provincia sud-estică Ghazni, care a fost pe punctul de a cădea în mâinile talibanilor.

În acelaşi timp, ciocnirile din districtul Farsi al provinciei Herat din vestul ţării s-au soldat cu cel puţin nouă poliţişti morţi, potrivit lui Ahmad Karokhi, membru al consiliului provincial.

De săptămâni întregi, luptele au continuat în multe districte ale acestei provincii vestice.

Talibanii au capturat deja patru districte, inclusiv unul din apropierea capitalei Kabul, de la începutul lunii mai.

Talibanii au intensificat atacurile asupra capitalelor provinciale, centrelor raionale şi a bazelor mai mari de securitate în urma retragerii forţelor internaţionale din Afganistan, proces început pe 1 mai. Retragerea urmează să fie finalizată până la 11 septembrie.

Citește și Raport al serviciilor secrete ale SUA: Dacă talibanii revin la putere, puţinele drepturi ale femeilor din Afganistan vor fi anulate

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Talibanii vor să interzică publicarea imaginilor cu „ființe vii” pe TV. „Legea se aplică în tot Afganistanul”

Rusia va scoate talibanii de pe lista sa cu organizații teroriste. Decizia a fost luată „la cel mai înalt nivel”

Talibanii vor să participe la summitul BRICS, alături de Rusia. Ce este acest grup și cum s-a transformat într-un bloc geopolitic

Partenerii noștri