Taiwanul susține că a tras rachete de semnalizare pentru a alunga drone chineze suspecte în apropierea insulelor Kinmen
Ministerul apărării din Taiwan a informat, joi, că aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat miercuri noaptea deasupra zonei insulelor sale Kinmen şi că a tras rachete de semnalizare pentru a le alunga, relatează Reuters.
Taiwanul este în alertă deoarece China efectuează o serie de exerciţii militare ca răspuns la vizita recentă, pe insulă, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.
Generalul-maior Chang Zone-sung din comandamentul de apărare Kinmen al armatei a declarat pentru Reuters că dronele chineze au zburat în pereche în zona Kinmen de două ori miercuri seara, în jurul orelor locale 21:00 şi 22:00, notează Agerpres. "Am tras imediat rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru a le alunga. După aceea, s-au întors. Au intrat în zona noastră restricţionată şi de aceea le-am dispersat", a spus el.
General taiwanez: "Avem o procedură standard de operare. Vom reacţiona dacă vor intra"
Insulele Kinmen, puternic întărite, se află chiar în apropierea coastei de sud-est a Chinei, lângă oraşul Xiamen."Avem o procedură standard de operare. Vom reacţiona dacă vor intra", a spus Chang, adăugând că nivelul de alertă pe Kinmen rămâne cel "normal".
Generalul taiwanez crede că misiunea dronelor a fost să adune informaţii despre desfăşurarea de securitate a Taipeiului în insulele sale periferice.
Săptămâna trecută, armata taiwaneză a lansat rachete de semnalizare pentru a avertiza o dronă care "a aruncat o privire" în arhipelagul său Matsu, situat în largul coastei provinciei chineze Fujian pentru, probabil, a-i testa apărarea, a spus ministerul apărării din Taiwan.
Joi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a condamnat manevrele militare "agresive" ale Chinei, spunând că nu există nicio justificare pentru a utiliza ca pretext vizita în Taiwan a liderului parlamentar american Nancy Pelosi.
"Este normal ca parlamentarii din ţările noastre să călătorească în străinătate", a scris Borrell pe Twitter din Phnom Penh, în marja unei întâlniri a miniştrilor de externe din statele membre ale ASEAN, transmite AFP.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News