Live

Galerie Foto Taiwanul desfășoară primul exercițiu militar pe cel mai mare aeroport, în care e simulat un atac din partea Chinei

Data publicării:
Taiwanul a organizat miercuri primul exerciţiu militar pe aeroportul internaţional Taoyuan. Foto: Profimedia

Taiwanul a desfășurat, miercuri, primul exerciţiu militar pe aeroportul internaţional Taoyuan, în care a fost simulat un atac al forţelor chineze, traficul aerian comercial fiind întrerupt pentru scurt timp, transmite AFP, citată de Agerpres. 

Exerciţiul se înscrie în cadrul săptămânii marilor manevre anuale „Han Kuang” (Glorie Han), care în 2023 includ şi protejarea aeroporturilor civile, şi este primul de acest tip organizat pe cel mai mare aeroport din Taiwan, inaugurat în 1979.

Traficul aerian a fost întrerupt pentru 30 de minute, timp în care zeci de soldaţi au combătut 'inamici' sosiţi în elicoptere de atac pe pista aeroportului.

Poliţia aeroportuară şi pompierii au luat de asemenea parte la operaţiune, care, potrivit guvernului, vizează să combine forţele militare şi civile pentru protejarea infrastructurilor critice.

„Trebuie să pornim de la conceptul de „apărare a ansamblului societăţii”, să integrăm şi să utilizăm resursele armatei, ale guvernului central, guvernelor locale şi sectoarelor civile, şi să coordonăm toate unităţile pentru ca ele să lucreze împreună”, a declarat preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, asistând la un exerciţiu la o rafinărie de petrol din Taoyuan.

Potrivit expertului militar Alexander Huang de la Universitatea Tamkang din Taipei, Taiwanul se inspiră din invazia rusă în Ucraina „Ocuparea aeroportului unui adversar este esenţială pentru a trimite un mare număr de forţe de asalt pe cale aeriană în cadrul unei operaţiuni de invazie”, a declarat el pentru AFP.

„Pe lângă familiarizarea forţelor noastre cu comanda şi controlul, acest exerciţiu le poate de asemenea semnala inamicilor potenţiali că ne pregătim pentru o asemenea eventualitate”, a adăugat el.

Taiwanul organizează frecvent manevre militare într-un context de presiuni militare şi politice în creştere din partea Beijingului.

Incursiunile unor avioane de luptă chineze în zona de apărare aeriană taiwaneză au devenit mai frecvente după accederea la putere a lui Tsai în 2016, care respinge revendicările de suveranitate ale Beijingului asupra insulei.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri