Live

Video Surse: România negociază cu SUA pentru un sistem de apărare aeriană în schimbul celui Patriot donat Ucrainei. Ce am putea obține

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

România a decis să dea condiționat unul dintre sistemele de apărare Patriot Ucrainei, la schimb cu o platformă similară sau echivalentă. Decizia a venit după negocieri între România și Ucraina care au determinat Ministerul Apărării să nu se opună în ședința CSAT, cu toate că inițial sunt informări că armata a avertizat asupra riscurilor pentru țara noastră. Nu vom trimite Patriot în Ucraina până când un sistem nu va ajunge la noi. Negociem acum cu Statele Unite, conform unor surse politice.

Alexandra Dinu, jurnalist Digi24: Sistemul care ne-ar mulțumi în momentul în care donăm Patriot Ucrainei este evident tot un Patriot. Este cel mai performant de pe teritoriul României și și-a dovedit deja eficiența în lupă în Ucraina. Poate intercepta avioane, elicoptere sau rachete balistice. Este un sistem cu rază medie spre lungă. Poate intercepta o țintă de la 100 de kilometri.

Un sistem similar este Mamba francez. Cumva în oglindă cu Patriot, sistemul poate la rândul lui să distrugă aeronavele sau rachetele lansate de inamic. Raza de acțiune este tot de 100 de kilometri și pentru noi ar fi o variantă mulțumitoare.

Americanii au și un sistem de apărare (THAAD) care interceptează rachete cu rază medie spre mare la înălțimi foarte mari. Deși este extrem de eficient, americanii ar putea sta pe gânduri dacă să trimită un astfel de sistem în Româna, având în vedere că este peste Patriot, datorită capacității de interceptare la o altitudine mare.

Ne uităm și la ce platforme de apărare antiaerină au și alți aliați, dar care nu corespund cerințelor României. Norvegia are un sistem (NASAMS) care poate fi pe listă, însă nu este echivalent dintr-un singur motiv: raza mai mică de acțiune, sub 60 de kilometri.

Ultima variantă este IRIS-T, care folosește racheta cu același nume, rachetă ghidată prin infraroșu. Are o rază mică de acțiune, sub 40 de kilometri. Germanii sunt cei care dețin acest sistem și în prezent dezvoltă o variantă care să aibă o rază mai lungă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Incident misterios: mai multor spectatori li s-a făcut rău în timpul unui concert. Paramedicii veniți să îi ajute s-au îmbolnăvit și ei

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

Partenerii noștri