Live

Video "Sunt doar un tip dezamăgit, cu țigle lipsă pe casă". Imaginile care arată pas cu pas cum un tânăr fură un avion și apoi îl prăbușește

Data actualizării: Data publicării:
Un angajat care căra bagaje pe un aeroport din Statele Unite a furat un avion de pasageri de pe pistă și l-a prăbușit pe o insulă din apropiere. FOTO Captură Digi24

Un angajat care căra bagaje pe un aeroport din Statele Unite a furat un avion de pasageri de pe pistă și l-a prăbușit pe o insulă din apropiere. Incidentul s-a petrecut în 2018. Însă abia acum presa a obținut imagini care arată pas cu pas incredibila întâmplare. Filmările arată că nimic nu l-a putut opri, nici măcar două avioane F-15 trimise să-l intercepteze.

Ce naiba?

E un avion Alaska Airlines, ce naiba caută aici? Nu ar trebui să zboare atât de jos în zona asta. Aia nu e o dronă, e un avion adevărat. O, și acolo e un avion cu reacție! E un avion de luptă.

În august 2018, un manipulator de bagaje în vârstă de 29 de ani, fără experiență de zbor, a furat un avion de pe aeroportul din Seattle. Imagini recent publicate, surprinse de camerele de supraveghere, arată cum a reușit angajatul de la sol să ajungă la manșa avionului.

Se vede cum tânărul, într-un tricou închis la culoare, cu un rucsac în spate și șlapi în picioare intră pe poarta de control pentru personal. În momentul în care trece prin detectorul de metale, pe tricoul se poate citi mesajul "Cerul nu este limită". Își ia lucrurile și merge la muncă.

O cameră din exterior filmează avionul Alaska Air pe care urmează să-l fure. Din depărtare, se vede apropiindu-se pe pistă tânărul, care e într-un vehicul de tractat. În următoarea jumătate de oră poate fi văzut cum se tot învârte prin preajma aeronavei.

Până la urmă, apare în cabina piloților. În scurt timp, se vede că reușește să pornească motoarele aeronavei. Apoi coboară și fără să fie băgat în seamă, tractează avionul pe pistă, cu motoarele pornite, într-o poziție mai bună pentru decolare și se urcă în cockpit.  

Turnul de control: Ce avion e cel de pe pista 1-6 centru?

Turnul de control, aici tipul din avionul Horizon, sunt pe cale să decolez, va fi o nebunie.

La câteva momente după decolare, două avioane de luptă F-15 au pornit pe urmele sale, dar nu au reușit să-l intercepteze.

Turnul de control: Are nevoie de ajutor pentru a-și controla aeronava.  

Nu am nevoie de atât de mult ajutor. Am jucat niște jocuri video înainte. Sunt doar un tip dezamăgit, cu câteva țigle lipsă pe casă. Nici nu am știut asta până acum. Sunt mulți oameni care țin la mine. Vor fi dezamăgiți să audă că am făcut asta.

După 73 de minute de zbor, tânărul a prăbușit avionul pe o insulă. Moartea lui a fost considerată o sinucidere.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Partenerii noștri