Live

Scandal la COP28: Trei președinți refuză să apară în fotografia de grup din cauza lui Lukașenko: „El nu face parte din familie”

Data actualizării: Data publicării:
Preşedinţii polonez, leton şi lituanian au refuzat vineri să apară în fotografia de familie a şefilor de stat şi de guvern care participă la summitul asupra schimbărilor climatice COP28, la Dubai. Foto: Profimedia Images

Preşedinţii polonez, leton şi lituanian au refuzat vineri să apară în fotografia de familie a şefilor de stat şi de guvern care participă la summitul asupra schimbărilor climatice COP28, la Dubai, din cauza prezenţei acolo a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, potrivit France Presse. Totodată, delegaţia iraniană a părăsit summitul pentru că participa la el și o delegație israeliană, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

"Numim asta o fotografie de familie, dar Lukaşenko nu face parte din familia noastră", a motivat decizia într-un comunicat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda. El şi omologii săi polonez şi leton sunt aliaţi fideli ai Ucrainei în războiul cu Rusia şi acuză Belarusul, pe lângă alianţa acestei ţări cu Rusia, că orchestrează afluxul de migranţi ilegali la frontierele cu ţările lor.

"Ar fi ipocrit să stăm alături de preşedintele unei ţări care a devenit o bază din spate pentru agresiunea rusă în Ucraina şi să discutăm despre viitorul lumii şi despre schimbările climatice ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat", adaugă preşedintele lituanian.

Între timp, delegaţia Iranului a anunţat că părăseşte summitul din cauza prezenţei acolo a reprezentanţilor Israelului, printre care se numără şi preşedintele israelian Isaac Herzog.

"Delegaţia Republicii Islamice, condusă de ministrul energiei, Ali Akbar Mehrabian, a protestat faţă de prezenţa membrilor regimului sionist şi a părăsit" summitul, a informat agenţia Mehr, citată de EFE.

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, anunţase deja de joi că nu participă la summitul COP28 din cauza prezenţei preşedintelui Israelului.

Iranul a acuzat vineri Israelul şi SUA pentru reluarea bombardamentelor în Fâşia Gaza, după un armistiţiu de şapte zile care a permis eliberarea unor ostatici capturaţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni. "După ce au ucis peste 15.000 de palestinieni, vampirii sionişti au început o nouă rundă de crime cu sprijinul continuu al guvernului american", a scris pe reţeaua socială X un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

Partenerii noștri