Live

Video Momentul în care o parte a rachetei Starship a SpaceX este recuperată în zbor cu niște brațe mecanice gigantice

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Compania spaţială americană SpaceX a reuşit duminică, în cadrul celui de-al cincilea zbor-test al rachetei sale Starship, să prindă pentru prima dată treapta inferioară a acestui lansator greu pe rampa lui de lansare din statul Texas cu ajutorul unor braţe metalice gigantice, realizând astfel o nouă performanţă inginerească inedită în încercarea sa de a construi un vehicul reutilizabil pentru călătoriile spre Lună şi spre planeta Marte, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres. 

Racheta americană, a cărei primă treaptă se numeşte „Super Heavy", a lansată la ora locală 07:25 (12:25 GMT) de la baza pe care SpaceX o deţine în Boca Chica, Texas, iar a doua treaptă a rachetei, denumită Starship şi care dă numele întregului vehicul spaţial, a ajuns în spaţiu după ce s-a separat de lansator la o altitudine de aproximativ 70 km, înainte de a începe apoi manevrele pentru întoarcerea sa pe Terra, potrivit Reuters.

După separarea cu succes a celor două trepte ale rachetei, Super Heavy a aprins din nou trei dintre cele 33 de motoare Raptor ale sale pentru a-şi încetini coborârea rapidă spre rampa de lansare folosită de SpaceX, în timp ce se îndrepta spre turnul de lansare. Turnul este prevăzut cu două braţe metalice mari, supranumite „baghete".

Cu motoarele turate, treapta Super Heavy, înaltă de 71 de metri, s-a poziţionat între braţele turnului de lansare, agăţându-se de acesta cu ajutorul celor patru aripioare ale sale pe care le utilizează pentru a se ghida prin aer.

Duminică, SpaceX a testat această manevră delicată pentru prima oară.

„Turnul a prins racheta!!!" a scris Elon Musk pe reţeaua socială X după un zbor de nouă minute al treptei Super Heavy, care s-a încheiat prin acea tentativă reuşită de prindere a vehiculului spaţial.

La rândul ei, treapta Starship şi-a continuat zborul timp de aproximativ o oră şi a revenit apoi pe Terra, amerizând în Oceanul Indian. A reuşit pentru prima dată o amerizare controlată în acest ocean cu ocazia precedentului său zbor de testare, realizat în urmă cu câteva luni, relatează AFP.

Totuşi, după zborul său din această duminică, treapta superioară Starship a explodat la câteva secunde după ce a atins apele Oceanului Indian, relatează site-ul futurism.com, care vorbeşte despre imagini spectaculoase ce au arătat „o bulă de foc masivă, un final dramatic pentru un test de lansare care s-a desfăşurat, până atunci, ca la carte". 

„Amerizare confirmată!" precizează un mesaj publicat de SpaceX pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare X. „Felicitări întregii echipe SpaceX pentru un captivant al cincilea zbor-test al rachetei Starship!", au adăugat reprezentanţii companiei americane.

În pofida acestei explozii, CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a declarat că zborul de duminică reprezintă o victorie uriaşă.

„Treapta superioară a rachetei a aterizat exact la ţintă! Al doilea dintre cele două obiective a fost şi el atins", a adăugat el, referindu-se la prinderea treptei Super Heavy cu braţele robotizate ale turnului de lansare şi la amerizarea controlată, la punct fix, a treptei superioare în Oceanul Indian.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a vrut să investească 100.000.000 €, dar i-au spus ”NU”! Miliardarul a luat o decizie radicală: ”Nu mă mai prindeți”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Manevra spectaculoasă testată de SpaceX: recuperarea unui etaj al rachetei Starship, cu niște brațe mecanice, în timpul zborului

O rachetă SpaceX care transportă un satelit cu tehnologie românească a fost lansată în spațiu. Care este scopul misiunii

Hyunmoo-5, racheta-monstru din arsenalul sud-coreean, are 36 de tone. „Un coșmar pentru Coreea de Nord”

Elon Musk face teste în România pentru schimbarea unei reglementări globale privind sateliții, veche de zeci de ani (Profit.ro)

Partenerii noștri