Live

Un oficial din diplomația SUA și-a dat demisia din cauză că administrația Biden oferă Israelului „asistență ucigașă”

Data actualizării: Data publicării:
Josh Paul a scris pe LinkedIn că a demisionat „din cauza unui dezacord politic privind asistenţa noastră ucigaşă continuă acordată Israelului”. Foto: Profimedia Images

Un oficial de la Departamentul de Stat, Josh Paul, care a muncit peste 11 ani la Biroul Afacerilor Politico-Militare, şi-a anunţat demisia, miercuri, pe LinkedIn, din cauza abordării administraţiei lui Joe Biden în ceea ce privește războiul Israelului în Fâşia Gaza, relatează CNN

Josh Paul a scris pe LinkedIn că a demisionat „din cauza unui dezacord politic privind asistenţa noastră ucigaşă continuă acordată Israelului”. 

„Vreau să fiu clar. Atacul Hamas în Israel nu a fost doar o monstruozitate. A fost o monstruozitate a monstuozităţilor. Cred că o eventuală escaladare a unor grupări cu legături cu Iranul ca Hezbollah sau a Iranului însuşi ar fi o altă exploatare cinică a tragediei actuale. Însă cred în adâncul sufletului meu că răspunsul pe care Israelul este pe cale să-l dea şi odată cu el susţinerea americană a acestuia şi a statu-quoului ocupaţiei nu vor face decât să adâncească suferinţa atât a israelienilor, cât şi a palestinienilor”, scrie el pe reţeaua socială. 

El consideră reacţia administraţiei americane „dezamăgitoare” şi „în întregime nesurprinzătoare”. 

„Răspunsul acestei administraţii - şi totodată a unei mari părţi a Congresului - este o reacţie impulsivă, construită pe prejudecăți, comoditate politică, faliment intelectual şi inerţie birocratică”, denunţă el. 

„Zeci de ani ai acestei abordări au arătat că securitatea în schimbul păcii nu conduce nici la securitate şi nici la pace. Adevărul este că o susţinere oarbă a unei părţi este distructivă pe termen lung pentru interesele popoarelor celor două părţi”, acuză el. 

El spune că nu poate lucra să susţină un set de decizii politice privind trimiterea de armament, pe care le respinge drept „oarbe, distructive, nedrepte şi în contradicţie cu valorile pe care le afişăm public”. 

Fostul angajat al Departamentului de Stat a declarat ziarului The New York Times că garanţiile juridice menite să împiedice ca armament american să ajungă pe mâna unora care încalcă drepturile omului eşuează, având în vedere că Statele Unite susţin Israelul care a tăiat apa, hrana, îngrijirile medicale şi electricitatea Fâşiei Gaza. 

„Există un moment în care poţi să spui «bun, ei, bine, ştii, nu mai depinde mine, dar ştiu că Congresul va interveni»”, spune acesta pentru NYT. 

„Dar, în acest caz, Congresul nu face nimic semnificativ, nu există niciun alt mecanism de control, nu există niciun alt forum de dezbateri, iar aceste lucruri au contat în decizia mea”, spune el. 

Departamentul de Stat, contactat de CNN, a refuzat să comenteze cu privire la „probleme legate de personal”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Partenerii noștri