Live

Un fost informator FBI este urmărit penal pentru false acuzații de corupție față de Hunter Biden

Data actualizării: Data publicării:
Republicanii îl acuză pe Joe Biden, până acum fără dovezi concludente, că şi-a folosit influenţa atunci când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său Hunter să desfăşoare afaceri controversate în Ucraina şi China. Foto: Profimedia Images

Justiţia americană a anunţat joi inculparea unui fost informator al FBI, urmărit penal pentru că a minţit şi a fabricat false acuzaţii de corupţie împotriva fiului lui Joe Biden, Hunter, acuzaţii care au fost apoi recuperate de dreapta pentru a încerca să-l destituie pe preşedinte, notează AFP, preluată de Agerpres.

Alexander Smirnov, un fost informator al poliţiei federale, a fost arestat joi la Las Vegas, potrivit unui comunicat al procurorului special anchetând asupra lui Hunter Biden.

Acest bărbat în vârstă de 43 de ani este suspectat că a minţit, acuzându-i pe Joe şi Hunter Biden că au primit fiecare cinci milioane de dolari mită pentru a permite unei companii ucrainene de gaze, Burisma, să scape de urmărire penală.

Potrivit rechizitoriului, fostul informator „a furnizat FBI false informaţii incriminatorii despre” Joe şi Hunter Biden. O infracţiune pentru care riscă 25 de ani de închisoare.

Această nouă răsturnare de situaţie slăbeşte ancheta pentru destituirea lui Joe Biden condusă de republicani în Congres, cu câteva luni înainte de o probabilă nouă înfruntare între democrat şi Donald Trump pentru Casa Albă.

Dreapta îl acuză pe Joe Biden, până acum fără dovezi concludente, că şi-a folosit influenţa atunci când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său Hunter să desfăşoare afaceri controversate în Ucraina şi China.

Povestea lui Smirnov s-a scurs în sfera publică şi a devenit o piesă centrală pentru alimentarea acestor suspiciuni. Dar aceasta este o poveste complet inventată, potrivit rechizitoriului.

Potrivit anchetei, pontul dat de informator nu se potriveşte din cauza unei probleme de cronologie.

În 2020, informatorul a declarat unui agent FBI că a avut o reuniune cu responsabili ai Burisma „în 2015 şi/ sau 2016, în timpul administraţiei Obama/Biden”.

Membrii acestei companii de gaze ucrainene i-ar fi mărturisit atunci că l-au angajat pe Hunter Biden în consiliul lor de administraţie pentru „a se proteja, prin intermediul tatălui său, de orice fel de probleme”, potrivit informatorului. Un serviciu pentru care „au plătit în mod special câte 5 milioane de dolari” lui Joe Biden şi fiului său.

Acest scenariu părea să se potrivească cu demiterea, în 2016, a unui procuror ucrainean care ancheta Burisma. O decizie în spatele căreia republicanii văd mâna lui Biden.

Însă ancheta a dezvăluit că Smirnov a fost în contfact cu Burisma abia în 2017, odată ce Donald Trump ajunsese la putere. La acea dată, Joe Biden „nu avea niciun mijloc de a influenţa politica americană”, a subliniat rechizitoriul.

Informatorul „şi-a transformat contactele de rutină şi obişnuite de afaceri cu Burisma din 2017 (...) în acuzaţii de corupţie” împotriva lui Joe Biden, continuă documentul. Şi a aşteptat până în 2020 să o facă, „după ce s-a manifestat împotriva (...) candidaturii sale” la Casa Albă.

Om de afaceri convertit în prezent la pictură, Hunter Biden este ţinta favorită a republicanilor în Statele Unite, care alimentează suspiciunile cu privire la afacerile sale din Ucraina şi China din timpul epocii Obama.

Dar ancheta judiciară în curs asupra fiului preşedintelui nu a reuşit până acum să sprijine aceste acuzaţii.

Ancheta a evidenţiat în special problemele sale cu dependenţa de droguri şi alcool - pe care susţine că le-a depăşit - şi a condus la două puneri sub acuzare împotriva lui: una pentru evaziune fiscală, iar cealaltă pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Partenerii noștri